Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu va resfinţi două biserici

Arhiepiscopia Craiovei

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu va resfinţi două biserici

    • Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu va resfinţi două biserici
      Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu va resfinţi două biserici

      Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu va resfinţi două biserici

Două biserici din Arhiepiscopia Craiovei vor fi resfinţite la finalul acestei săptămâni, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.

În urma finalizării lucrărilor de renovare şi restaurare la care au fost supuse în ultimii ani, două biserici din Arhiepiscopia Craiovei vor fi resfinţite la finalul acestei săptămâni. Astfel, sâmbătă, 10 octombrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Slăvuţa, filia Mieluşei, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. A doua zi, 11 octombrie, în Duminica a XXI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu va fi prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Smârdan, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, unde va săvârşi Sfânta Liturghie şi va resfinţi Biserica „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”.

Sursa: http://www.mitropoliaolteniei.ro/?p=16505

Citește despre: