Sfântă Liturghie arhierească la Mănăstirea Crasna din Gorj

Arhiepiscopia Craiovei

Sfântă Liturghie arhierească la Mănăstirea Crasna din Gorj

    • Sfântă Liturghie arhierească la Mănăstirea Crasna din Gorj
      Sfântă Liturghie arhierească la Mănăstirea Crasna din Gorj

      Sfântă Liturghie arhierească la Mănăstirea Crasna din Gorj

Obştea Mănăstirii Crasna din judeţul Gorj, împreună cu credincioşii din această localitate, au trăit duminică, 10 aprilie 2016, bucuria prezenţei, în mijlocul lor, a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul bisericii sfântului aşezământ monahal, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a vorbit, în cuvântul de învăţătură, despre pericopa evanghelică duminicală ce relatează una din minunile Mântuitorului Iisus Hristos (vindecarea unui fiu lunatic) şi despre viaţa şi învăţătura Sfântul Ioan Scărarul, pomenit de Biserică în duminica a patra din Postul Mare.

„Din textul evanghelic al acestei duminici (Marcu 9, 17-32), înţelegem că nu putem primi răspuns la rugăciunile noastre fără credinţă. Şi nu o credinţă de suprafaţă, pe care să o mărturisim numai cu vârful buzelor, ci o credinţă intensă care să cuprindă întreaga noastră fiinţă. Cuvintele tatălui celui demonizat «Cred Doamne! Ajută necredinţei mele!» (Matei 9, 24), au ieşit din suflet, au ieşit din adâncul fiinţei sale. Să reţinem faptul că de fiecare dată când Dumnezeu intervine în viaţa noastră săvârşeşte un act creator. Precum la început «a zis şi s-a făcut», întotdeauna când ne tămăduieşte trupeşte şi sufleteşte, săvârşeşte acelaşi act creator” a subliniat Chiriarhul locului.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: