Participant la ITO 2017: „A fost un eveniment unde am simţit veşnicia!“

Arhiepiscopia Iaşilor

Participant la ITO 2017: „A fost un eveniment unde am simţit veşnicia!“

    • Participant la ITO 2017: „A fost un eveniment unde am simţit veşnicia!“
      Foto: Tudorel Rusu

      Foto: Tudorel Rusu

    • Participant la ITO 2017: „A fost un eveniment unde am simţit veşnicia!“
      Participant la ITO 2017: „A fost un eveniment unde am simţit veşnicia!“

      Participant la ITO 2017: „A fost un eveniment unde am simţit veşnicia!“

    • Participant la ITO 2017: „A fost un eveniment unde am simţit veşnicia!“
      Participant la ITO 2017: „A fost un eveniment unde am simţit veşnicia!“

      Participant la ITO 2017: „A fost un eveniment unde am simţit veşnicia!“

Chiar dacă Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi s-a încheiat de câteva zile, ecourile evenimentului ce a reunit la Iaşi peste 6.000 de tineri din 32 de ţări încă răsună. În rândurile următoare, redăm impresiile unor participanţi din delegaţia Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

„M-am bucurat mult să ajung la Iaşi, un oraş superb din toate punctele de vedere! Multă diversitate în jur, de la arhitectură până la îmbrăcămintea oamenilor, dar şi personalităţile oamenilor întâlniţi pe stradă, cât şi deschiderea tinerilor participanţi! Aş fi vrut să nu se termine această întâlnire. A fost un eveniment unde am simţit veşnicia! A fost exact ca la Schimbarea la Faţă, când Apostolii voiau să-şi facă trei colibe şi să rămână acolo definitiv. Atunci când te deschizi faţă de oameni şi încerci să îi înţelegi, ieşi din universul tău şi nu mai eşti atât de subiectiv. Am întâlnit şi tineri care au trecut prin mai multe religii ca să ajungă ortodocşi. Mi-au spus că se consumau mereu pe faptul că nu se regăseau în alte religii. «Eu sunt Cel ce sunt», după numele dat de Dumnezeu Sieşi pentru Moise, este cea mai bună definiţie a Sa. Numai în Ortodoxie Îl poţi întâlni pe Domnul atât de Viu! Cele patru zile care au fost petrecute în oraşul Iaşi au adus linişte locurilor; parcă timpul se oprise în loc în defavoarea iureşului care ne cuprindea cumva din toate părţile! Este bine de ştiut că întregul întuneric din tot universul nu poate cuprinde lumina unei singure candele! Hristos e Lumina, iar noi fiii Luminii! Dumnezeu să ne ajute pe mai departe!“ - Marius Lupu, teolog din Edinburgh.

„Ceea ce m-a impresionat la ITO 2017 au fost momentele de rugăciune comună, în care toţi ne-am ridicat inimele spre cer şi le-am unit cu Dumnezeu. Un alt moment care m-a marcat a fost marşul care a reuşit să fie acel liant între generaţii - tinerilor din marş li s-au alăturat «tineri» de toate vârstele, trezind dorinţa de a lupta până la capăt pentru o Românie unde «Hristos este în mijlocul nostru»“ - Carmen.

„Slavă lui Dumnezeu pentru acestre trăiri de neuitat! Doamne, câtă bucurie! Pentru mine ITO este o taină ce doar cu ajutorul lui Dumnezeu poate fi înţeleasă. Doamne, câtă bucurie să poţi strânge în braţe fraţi si surori de pe mai multe meleaguri şi din diferite culturi, ce poartă în inimi aceeaşi dorinţă de a-şi iubi aproapele, de a fi mai buni şi de a-L slăvi pe Domnul pentru toată bunătatea pe care o varsă asupra noastră. Când au ieşit localnicii în stradă să ne salute, să ne îmbrăţişeze şi în special să ne mulţumească, am văzut bucuria plină de speranţă de pe chipul lor. Atunci am simţit cu adevărat suflul binefăcător al acestei întâlniri. Am trăit o minune! Îmi vine să intru într-o capsulă şi să sar din ITO în ITO, dar pentru a mă apropia de Domnul ar trebui să încerc să pun în practică din cele învăţate şi trăite. Cu toţii în acelaşi gând, de a înţelege şi a trăi adevărată libertate, nădăjduim să fim mai buni şi să ne regăsim aşa cum ne-a plămădit Domnul. Mulţumiri din toată inima preoţilor,  voluntarilor şi echipei de organizare pentru efortul, sacrificiul şi dragostea lor, pe care s-a clădit ITO 2017. ITO nu poate fi povestit, trebuie trăit! Abia aştept să ne revedem la Sibiu! Vă îmbrăţişez cu drag şi dor!“ - Sebastian.

„Raportat la mărimea evenimentului, a fost destul de bine organizat. Atmosfera, şi în special conferinţa, mi-a plăcut foarte mult. A fost totul paşnic şi lumea plină de intenţii bune şi bucurie, chiar şi jandarmii“ - Ioana.

„Plec de la ITO 2017 cu energie, entuziasm, şi cu o bucurie al cărei conţinut nu-l pot descrie, dar pe care sper să-l pot transmite altora. ITO 2017 a fost prilej de a cunoaşte oameni frumoşi, tineri şi liberi, dar mai ales confirmarea faptului că fac parte dintr-o Biserică vie şi veşnic tânără, care, în ciuda unoara, nu va fi biruită nici de porţile iadului. Dacă aş folosi doar un cuvânt pentru caracteriza ITO 2017, acela ar fi: EMOŢIE!“ - Dorin Zlotea.

„ITO reprezintă un mod important prin care tinerii îşi pot afirma apartenenţa la viaţa Bisericii. De asemenea, în această societate care parcă luptă tot mai evident împotriva Bisericii şi a valorilor creştine în general, este important pentru acest segment de credincioşi, care sunt încă în perioada căutărilor şi a alegerii drumului în viaţă, să ştie că nu sunt singuri în această luptă. Poate şi mai important este pentru ei să ştie că modul de viaţă din Biserică este cel adevărat. Acesta este modul de trăire frumos, cu cântece şi dansuri frumoase, cu participarea la viaţa liturgică a bisericii şi cu petrecerea bucuroasă, care, însă, exclude păcatul. Toate acestea le-au trăit tinerii în cadrul ITO, prin activităţile diverse pe care le-au avut la Iaşi, capitala duhovnicească a României pe parcursul celor patru zile“ - ieromonah Athanasie Ulea, medic şi slujitor la Parohia Ortodoxă Română din Chemnitz, Germania.