Sfinţirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfinţirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi

    • Sfinţirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi
      Foto: Constantin Ciofu

      Foto: Constantin Ciofu

    • Sfinţirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi
      Foto: Constantin Ciofu

      Foto: Constantin Ciofu

    • Sfinţirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi
      Foto: Constantin Ciofu

      Foto: Constantin Ciofu

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, va sfinţi mâine, 15 octombrie 2017, Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi.

Cu acest prilej, credincioşii vor putea să treacă prin Sfântul Altar pentru a se închina Sfintei Mese. De asemenea, oamenii se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, la racla ce adăposteşte fragmente din moaştele mai multor Sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, precum şi la veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. „Cu deosebită bucurie, vă invităm să luaţi parte la slujba Sfinţirii bisericii noastre. Programul liturgic dedicat acestui moment va începe sâmbătă, 14 octombrie 2017, de la ora 18:00, cu slujba Privegherii. Duminică, 15 octombrie, de la ora 7:00, se vor săvârşia Agheasma mică şi slujba Acatistului, iar de la ora 8:00 va fi oficiată slujba Sfinţirii, urmată de Sfânta Liturghie”, a spus părintele paroh Petrică Lehaci. Parohia “Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi fost înființată pe 1 septembrie 1995, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Locul de biserică a fost sfințit pe data de 9 septembrie 1995. Locaşul de închinăciune a primit hramurile Nașterea Maicii Domnului, Sfântul Prooroc Ilie și Sfântul Nectarie. În anul 2000, s-a săpat fundația bisericii urmând ca în anul 2006 sa fie sfințit altarul. Pe 15 octombrie 2006, biserica a primit o părticică din moaștele Sfântului Nectarie. Racla a fost adusă la Iaşi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina (Grecia) şi de către Maica Teodosia, stareța Mănăstirii “Sfânta Treime” din Insula Eghina. Biserica este contruită în stil ștefanian, având următoarele dimensiuni: 55 metri lungime, 55 metri înălțime şi 23 metri lățime (la apside). Pictura bisericii a fost începută în anul 2010 şi a fost realizată în stil bizantin de pictorul Vasile Gheorghiţă, împreună cu echipa sa. Din anul 2008, lucrarea pastoral-administrativă şi misionară se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Toate lucrările la sfântul locaş au fost atent supravegheate de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. De la înființarea parohiei (1995) și până în prezent, Parohia “Sfântul Nectarie” este păstorită de pr. dr. Petrică Lehaci. De asemenea, din soborul slujitorilor locaşului de închinăciune mai fac parte pr. prof. dr. Ilie Melniciuc şi pr. Paul Daniel Lehaci.

Citește despre: