Slujbă de binecuvântare la compania de stat Antibiotice S.A. din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Slujbă de binecuvântare la compania de stat Antibiotice S.A. din Iași

    • Slujbă de binecuvântare la compania de stat Antibiotice S.A. din Iași
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

    • Slujbă de binecuvântare la compania de stat Antibiotice S.A. din Iași
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

    • Slujbă de binecuvântare la compania de stat Antibiotice S.A. din Iași
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

    • Slujbă de binecuvântare la compania de stat Antibiotice S.A. din Iași
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

    • Slujbă de binecuvântare la compania de stat Antibiotice S.A. din Iași
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

    • Slujbă de binecuvântare la compania de stat Antibiotice S.A. din Iași
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

„Orice lucru adevărat trebuie să aibă două componente: cea concretă, care este rezultatul unei analize, al unei coerențe în decizie, al unui demers logic, tot ceea ce poate fi numit sub sigla «știință». Dar ați adăugat și termenul de «suflet», care nu înseamnă doar suflul dumnezeiesc din viața unui om, care are nuanță de nemurire, ci tot ceea ce înseamnă inimă, implicare, emoție, dăruire. Să se desfășoare începutul și cuprinsul vieții dvs., sub egida acestor două aripi, pe de o parte știință, pe de o parte suflet, spre bucuria tuturor acelor care cine știe în ce colț al lumii sunt vindecați prin medicamentele pe care îl produceți dvs., dar și spre bucuria ostenitorilor de aici.”

Marți, 3 noiembrie a.c., a avut loc slujba de sfințire a unui nou centru pentru controlul calității și a unui depozit modern de peste 2000 de metri pătrați, ce aparțin companiei Antibiotice SA din Iași. Slujba de binecuvântare, la care au participat angajați și membri din conducerea societății, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

„Văd în sigla societății dvs., pe de o parte litera «a», iar în Scriptură Dumnezeu spune «Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul», și pe de altă parte aveți o cruce, arătând faptul că nimic nu se împlinește frumos și adevărat fără jertfă, fără a lăsa de la tine, fără a recunoaște în celălalt nu partea rea ‒ care există ‒, ci partea plină a paharului, totul fiind realizat în lume, de la începutul creației până astăzi, într-un duh de jertfă. Acolo unde nu a fost cruce, adică stare de jertfă, niciodată, în nici un domeniu ‒ în Biserică, în politică, în economie, în medicină ‒ nu s-a realizat nimic bun. Văd, de asemenea, cuvintele «Știință și suflet», arătând că orice lucru adevărat trebuie să aibă două componente: cea concretă, care este rezultatul unei analize, al unei coerențe în decizie, al unui demers logic, tot ceea ce poate fi numit sub sigla «știință». Dar ați adăugat și termenul de «suflet», care nu înseamnă doar suflul dumnezeiesc din viața unui om, care are nuanță de nemurire, ci tot ceea ce înseamnă inimă, implicare, emoție, dăruire. Să se desfășoare începutul și cuprinsul vieții dvs., sub egida acestor două aripi, pe de o parte știință, pe de o parte suflet, spre bucuria tuturor acelor care cine știe în ce colț al lumii sunt vindecați prin medicamentele pe care îl produceți dvs., dar și spre bucuria ostenitorilor de aici”, a declarat Înaltpreafințitul Teofan.

Având peste 1500 de angajați, Antibiotice SA este singura companie cu capital integral românesc din țară.

„Am avut fericita ocazie de a sfinți un centru nou pentru controlul calității produselor noastre, laboratoare de sterilitate și de control al materiilor prime, dar și al produselor finite, și în același timp, un depozit modern de peste 2000 de metri pătrați, care este absolut necesar pentru ca materiile prime care vin din peste 50 de țări din toată lumea să poată fi riguros gestionate și într-un final să ajungă acolo unde ele se tranformă în produse finite”, a precizat Ioan Nani, director general companiei Antibiotice S.A.

Antibiotice S.A. împlinește anul acesta 60 de ani de activitate. Compania produce și distribuie aproximativ 150 de produse farmaceutice, în peste 70 de țări din lume.