Sfânta Maria Magdalena serbată pe „Meteora“ Bacăului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Sfânta Maria Magdalena serbată pe „Meteora“ Bacăului

    • Sfânta Maria Magdalena serbată pe „Meteora“ Bacăului
      Sfânta Maria Magdalena serbată pe „Meteora“ Bacăului

      Sfânta Maria Magdalena serbată pe „Meteora“ Bacăului

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat sâmbătă, 22 iulie 2017, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ - Valea Budului - Bacău.

Slujba a fost prilejută de prăznuirea Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, ce ocroteşte paraclisul aşezământului monahal. Bucuria comuniunii a consemnat şi serbarea patronului maicii stareţe, stavrofora Magdalena Budeanu, cea în seama căreia ierarhul a încredinţat, în urmă cu aproape patru ani, coordonarea activităţilor tânărului metoc chiriarhal. În cuvântul de învăţătură, părintele Costică Busuioc, protopop de Bacău, a prezentat viaţa celei care a avut „bucuria de a-L vedea prima pe Domnul nostru Iisus Hristos după Înviere“. După slujbă, cei prezenţi au luat parte la festinul duhovnicesc prilejuit de lansarea cărţii „Poeme - meditaţii lirice la duminici şi sărbători“, scrisă de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, ultima apariţie editorială ieşită de sub teascurile tiparului la Editura „Filocalia“ a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La rândul său, stavrofora Magdalena Budeanu a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru grija faţă de acest metoc chiriarhal, preoţilor şi credincioşilor care s-au implicat şi au susţinut viaţa cultural-duhovnicească a acestei mănăstiri, evidenţiind faptul că, pentru fiecare om, indiferent de alegerile făcute în viaţă, a fi monah sau simplu credincios urcuşul spre Înviere se face prin post şi rugăciune.

Citește despre: