Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum, serbat la Ciolpani

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum, serbat la Ciolpani

    • Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum, serbat la Ciolpani
      Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum, serbat la Ciolpani

      Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum, serbat la Ciolpani

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat marţi, 18 iulie 2017, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ciolpani din judeţul Bacău.

Slujba a fost prilejuită de sărbătoarea Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, şi părintele Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi. Cu acest prilej, în seara zilei de 17 iulie 2017, au fost aduse spre închinare părticele din moaştele Sfântului Ierarh Ioan Maximovici de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, fiind marcaţi astfel cei 20 de ani de la sfinţirea bisericii Mănăstirii Ciolpani. În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop Ioachim a scos în evidenţă calea muceniciei Sfântului Emilian, în calitate de apărător al dreptei credinţe, apreciind în mod deosebit osteneala obştii monahale de la Ciolpani. „Martirul sau mărturisitorul îmbracă haina frumoasă a Ortodoxiei. Ea are partea ei puternică şi partea ei luminoasă. Ca şi Liturghia, este jertfă şi răscumpărare, tanatologie şi Înviere. Viaţa noastră este o succesiune de morţi şi de învieri. Murim mereu şi renaştem sau ne recreăm mereu în această viaţă“, a spus IPS Ioachim. De asemenea, arhimandritul Pimen Costea a mulţumit ierarhului în numele obştii monahale pentru că a slujit Sfânta Liturghie, amintind de jertfa depusă de părintele duhovnic Emilian Panait, împreună cu maicile, la ridicarea ansamblului mănăstiresc de la Ciolpani.

Citește despre: