Mănăstirea Sihăstria Putnei și-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Serafim de Sarov, prin Liturghie arhierească (GALERIE FOTO)  
 

Astăzi, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim din Sarov, Mănăstirea Sihăstria Putnei din județul Suceava și-a sărbătorit unul dintre hramuri. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu acest prilej de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Conform tradiției, a fost oficiată și slujba Parastasului pentru părintele egumen ctitor Sebastian Scheuleac, primul viețuitor după 1990 al Sihăstriei, slujbă la care s-a adăugat soborului slujitor și Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Anul acesta, pe 5 ianuarie, se împlinesc 8 ani de la trecerea părintelui Sebastian Scheuleac la Domnul.

Ultimele din categoria Eveniment

Fotografii de Tudorel Rusu

Recomandările zilei

Citește și