Îmi aduc aminte că stăteam odată la vecernie în biserica Acoperământului Maicii Domnului, şi părintele N. citea acatistul. Privindu-l mă gândeam: „Ieromonahul e gras, nu se poate închina decât cu anevoie”. În secunda aceea am început eu însumi să fac o metanie şi cineva mi-a dat nevăzut o lovitură peste rinichi; am vrut să strig: „Ţineţi-mă!” dar n-am putut din pricina tăriei durerii.
Aşa m-a pedepsit cu milostivire Domnul şi prin aceasta am înţeles că nu trebuie să judecăm pe nimeni.

(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smerenie, Editura Deisis, Sibiu, 2011, p. 252)