Ascultarea este Rânduială dumnezeiască universală și veșnică. Singur Dumnezeu este autonom, nu depinde de nimeni. Creatura toată, văzută și nevăzută, materială și spirituală, a fost făcută de Dumnezeu cu un scop anume și înzestrată cu însușiri, care să o ducă la realizarea acestui scop. Toată făptura deci ascultă de El și toate împlinesc poruncile Lui.

Făptura rațională, îngerii și oamenii, înzestrată cu libertate proprie, poate refuza ascultarea de Rânduie­lile Creatorului, dar acest refuz, neascultarea, însemnează refuzul destinului propriu, împotrivire față de Crea­torul și Stăpânul. Cele două mari neascultări ale Făpturii au fost catastrofale pentru ea. Îngerii neascultători, din slava cerească, au devenit draci întunecați, iar omul, din fericirea Raiului, s-a întors în pământul din care a fost luat și a schimbat cursul întregii istorii a omenirii. De aceea, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut ascultător Tatălui Ceresc până la moarte, pentru a vindeca neascultarea primilor oameni.

Deci, ascultarea de Dumnezeu este Lege sfântă pentru om. Dumnezeu a rânduit stăpânire bisericească și lumească și legi la care tot omul să se supună să le dea ascultare.

(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 124-125)