Aspirația spre adevăr, spre lumină, risipește întunecimile necurăției
Nu e decât o lege pentru toată lucrarea sufletului, și aceasta este căutarea adevărului.
Primul din simțirile exterioare este vederea: despre lucrarea sa conformă sau neconformă legii lui Dumnezeu, și, prin urmare, făcând bine sau rău sufletului. Domnul nostru Iisus Hristos vorbește astfel: „Tot cel ce caută la femeie, spre a o pofti pe ea, iată, a preacurvit cu dânsa întru inima sa” (Matei 5, 28); o astfel de faptă a vederii este contrară legii lui Dumnezeu, îl îndepărtează pe om de Domnul și-l face să piardă fericirea dincolo de mormânt. Episcopul Nonus, la vedere a frumoasei Pelaghia, (o tânără desfrânată) a început să plângă, părându-i-se lui că el ar avea mai puțină grijă de sufletul său decât Pelaghia de frumusețea trupului ei.
Aceasta este lucrarea vederii conform legii morale și cu totul deosebită de lucrarea femeii lui Putifar, care aruncase ochii asupra frumuseții lui Iosif. Aspirația spre adevăr, spre lumină, risipește întunecimile necurăției. Nu e decât o lege pentru toată lucrarea sufletului, și aceasta este căutarea adevărului, care este totdeauna unită cu bucuria duhovnicească și cerească. Aceeași lege se raportează, în particular, la fiecare din facultățile sufletului. Ea servește, prin urmare, de temei lucrării tuturor simțirilor. În lumea de dincolo de mormânt, se va îndestula în toată veșnicia atât simțirea vizuală exterioară cât și vederea interioară, în timpul vieții preafericite în Rai. A contempla veșnic fața lui Dumnezeu, pe sfinții îngeri și pe fericiți și pe toți sfinții și pe cei ce au fost scumpi inimii noastre pe pământ și cu care eram uniți cu legătura nedezlegată și veșnică a iubirii, a contempla în sfârșit, toate frumusețile raiului, va fi un izvor nesecat de fericire pentru vedere, pentru lucrarea văzului!
Însă răul, amestecându-se cu binele – după căderea din Rai a protopărintelui Adam –, noi avem datoria să ne ferim simțirile noastre, în general și vederea în particular, de lucrurile, faptele și însușirile ce conțin otravă, care ucid sufletul; trebuie deci, să îndepărtăm vederea de la tot ce pricinuiește sminteală (Matei 18).
(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 339-340)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro