Atelier de creaţie pentru tinerii şi copiii din Caransebeş
În cadrul activităţilor desfăşurate de Biroul de Cateheză al Episcopiei Caransebeşului, fiecare sâmbătă din perioada Postului Mare este un prilej pentru tinerii şi copiii din municipiul de pe Timiş şi Sebeş, să se adune la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş.
În cadrul activităţilor desfăşurate de Biroul de Cateheză al Episcopiei Caransebeşului, fiecare sâmbătă din perioada Postului Mare este un prilej pentru tinerii şi copiii din municipiul de pe Timiş şi Sebeş, să se adune la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş. Coordonaţi de doamna institutor Adriana Ianchiş şi de doamna profesor Dorina Stoica, precum şi de părinţi şi voluntari, aceşti tineri confecţionează felicitări, obiecte decorative, desene cu teme religioase, ouă încondeiate şi altele. Cu aceste mici creaţii vor putea împodobi casele la Măritul Praznic al Învierii Domnului.
Prin acest atelier de creaţie se doreşte ca tinerii şi copiii să se apropie cât mai mult de Biserică, să se cunoască pe ei înşişi, să înveţe munca în echipă şi să fie comunicativi cu semenii lor.
„Încercăm să îi facem pe copii să descopere bucuria sărbătorilor şi ne bucurăm că Biserica a venit în întâmpinarea noastră, oferindu-ne cadru şi materialele ca să putem realiza micile noastre creaţii. Pe copii îi simţim implicaţi, încântaţi şi cel mai important lucru este atunci când în ochii lor se citeşte bucuria”, a subliniat coordonator Adriana Ianchiş. Biserica este deschisă la astfel de acţiuni, venind în întâmpinarea tinerilor şi oferindu-le posibilitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, iar scopul final fiind acela de a-i apropia pe tineri de Sfântul Potir. (Sursa: episcopiacaransebesului.ro)