Aţi văzut poate, vreodată, când ia foc vreo casă sau vreo claie de fân sau paie. Dacă se întâmplă pe acolo cineva şi are la îndemână o căldare, mai înainte de a se întinde focul îl poate stinge uşor cu puţină apă; dacă însă focul a luat proporţii, va trebui o mare osteneală şi multă apă pentru a-l stinge, iar uneori este cu neputinţă să mai fie înăbuşită puterea focului.

Asemenea se întâmplă şi cu păcatul în noi: dacă vom fi cu trezvie şi cu băgare de seamă de la primele mişcări asupra sufletului nostru şi dacă de la prima răsărire a lui şi de la prima aprindere a poftei şi a mâniei din noi, ne vom împotrivi cu mintea şi vom chema în ajutor numele Domnului, îndată vom stinge aprinderea păcatului şi ne vom uşura cu sufletul de robia şi de greutatea lui. Dacă însă nu ne vom trezi la vreme şi nu vom chema pe Dumnezeu prin rugăciune din inimă, păcatul, odată răsărit în mintea noastră, începe să crească şi să ne lupte cu putere spre a ne duce la pierzare.

(Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 185)