„S-ar putea crede că înainte copiii nu se jucau de-a războiul, obiectează adepţii jocurilor pe calculator (de obicei, din rândul bărbaţilor). Dar jocul de-a soldaţii? Ce, acolo nu se ucide? Iar cazacii războinici? În timpul jocului de şah sau dame, de asemenea, printre altele, se săvârşeşte o ucidere simbolică! Doar figurile adversarului merg! Nu este aceasta o ucidere, spuneţi-mi, vă rog?”

Nu spunem că nu este aşa, dar în afară de astfel de jocuri copiii aveau mai demult o mulţime de alte jocuri în care nu mirosea deloc a nimicire de inamici. Acum însă jocurile de tipul raţele şi vânătorul, de-a v-aţi ascunselea, capra, miuţa şi altele sunt aproape necunoscute de copiii moderni.

Jocurile de masă, de asemenea, nu sunt apreciate de toţi. Multor copii, deprinşi încă de mici cu senzaţiile captivante pe care le prezintă calculatorul, jocurile de masă li se par din cale afară de obositoare.

Nu mai vorbesc despre jocurile pe roluri, în care copilul joacă spontan spectacole întregi improvizate. Aceste jocuri nu mai sunt pentru toată lumea. Celor mai mulţi dintre ei le lipseşte fantezia. Dar şi cei care le joacă organizează, de obicei, nişte scene de bătaie, care amintesc în mod dureros episoade din jocurile pe calculator. Fantezia lor, de asemenea, nu depăşeşte diversele tipuri de magie şi nimicire fizică a adversarului.

Şi apoi, când copiii aleargă unul după altul cu pistoale de plastic, strigând: „Cazi. Te-am ucis!” fiţi de acord, aceasta seamănă puţin cu un război adevărat. În jocurile pe calculator totul este însă foarte realist; de altfel, realismul reprezintă una din principalele momeli. În descrierea jocurilor noi se menţionează în mod special că noua variantă este mai realistă decât cea anterioară. Bălţi de sânge, creieri pe pereţi, capete sparte – totul este reprezentat atât de clar şi de colorat. Şi scenele de violenţă se adună în subconştientul copilului. Şi mulţi copii înghit, de la o zi la alta, această violenţă.

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de pr. Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, p. 367-368)