În relatarea ioaneică a pericopei evanghelice din Duminica a șasea după Paști (cf. Ioan 9, 1-38), Sfinții Părinți au rânduit ca la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie să se citească fragmentul biblic care face referire la vindecarea unui orb din naștere, prin puterea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În activitatea Sa de propovăduire a Evangheliei, Fiul lui Dumnezeu întrupat a întâlnit pe cale un orb din naștere, și desigur, nu doar unul, ci mai mulți, iar aceasta o știm din paginile Sfintei Scripturi. Dar acest caz este unul cu totul special. Pentru că Mântuitorul S-a aplecat întotdeauna asupra celor suferinzi cu iubire milostivă și jertfelnică față de durerea umană, după cum vedem, spre exemplu, și în această întâmplare.

Orbul din naștere era diferit de ceilalți orbi pe care i-a tămăduit Mântuitorul pentru că celorlalți le-a redat doar vederea. În cazul de față, în tâlcuirile Sfinților și Înțelepților Părinți, aflăm faptul că orbul din naștere se născuse fără ochi, lipsindu-i organul văzului, și cei din jurul lui se întrebau în mod firesc – oamenii, chiar și ucenicii – zicând: „Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”. Și nu puteau gândi un răspuns pe măsura întrebăriilor. Însă „Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. De ce se interpreta așa? Pentru că legea mozaică a Vechiului Testament îi îndreptățea să creadă întru totul „,literei”.

Totuși, acest om nu a văzut niciodată nimic. Trăia într-o lume imaginară, interioară, o dramă existențială. El nu putea să compare ceva ce își imagina. Un om care a văzut și care din cauze medicale ajunge să nu mai vadă, știe cum arată un om, cum este natura înconjurătoare și așa mai departe, pentru că are un termen de comparație. Dar acest orb, neavând ochi, el nu își dădea seama de nimic din jurul său, pentru că nu avea niciun alt element de referință. Nu și-a putut vedea nici părinții. Dar așa a fost voia lui Dumnezeu, Care este Creatorul nostru, ca el să nu știe cum arată o floare, un răsărit de soare, și așa mai departe. În urma întâlnirii cu Hristos urmată de vindecarea minunată, orbul și-a deschis ochii, a văzut lucrurile frumoase și, cel mai important, L-a văzut și L-a slăvit pe Dumnezeu, Făcătorul, Creatorul, Doctorul și Luminătorul Său.

Cine putea să facă acest lucru decât Dumnezeu, care a creat toate, și pe om în mod deosebit.

Ce moment, să te atingă Dumnezeu! Ce moment înălțător să fii atins de Hristos, să îți completeze ceea ce îți lipsea din creația Sa! Degetele lui Dumnezeu ating orbitele umane, iar orbul se supune poruncii Ziditorului, ascultă, se spală în scăldătoarea Siloamului dobândind vederea, având ochi ca orice om. Câtă bucurie să fi dobândit acest om și câtă bucurie sa fi fost în sufletul său!

Iisus Hristos Cel Răstignit și Înviat se descoperă ca Lumină a lumii, ca Cel care dă viață, iar în duhul Evangheliei după Ioan, El este Lumina cea adevărată ca Logos Întrupat Care a venit în lume, iar oamenii au iubit atunci, ca și astăzi, mai mult întunericul decât lumina. Pentru că, din nefericire, uneori dorim în mod neconvențional să fim și noi orbi în întuneric și nimic din panorama acestei lumi nu o mai vedem.

Lumina lui Hristos care a răsărit din mormântul cel de viață dătător este cea care regenerează întreaga noastră viață. Hristos a venit în lume ca omul să trăiască în lumina adevărului Său și în lumina vieții celei noi și a vieții celei veșnice. Iar omul nu trebuie să rămână în orbirea cea sufletească și orbirea minții, sau în multă orbire a lumii de astăzi în care trăim.

Fiul lui Dumnezeu a fost, este și va fi întotdeauna alături de omul îndurerat, de omul înlăcrimat, de omul aflat în suferință, care are nevoie de mila Sa și care, îndeosebi, Îi cere ajutorul prin credință și închinare.