Biblioteca esenţială (II): 20 de cărţi patristice
Vă propun încă 20 de cărți de teologie, de primă importanță.
Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti trăitori în antichitate sau în evul de mijloc sunt deopotrivă admiraţi şi evitaţi de creştinii de azi. Este adevărat, asemenea cazului oricărui autor care a scris într-un context îndepărtat de momentul actual, efortul de înţelegere al mizei textelor poate fi considerabil. În acelaşi timp, prin aspiraţia şi duhul lor, aceste lucrări – fie ele de teologie, de istorie bisericească, de pastoraţie sau de „mistică” şi asceză – se adresează bisericii credincioşilor, dar şi necredincioşilor, de oricând şi oriunde.
O recomandare cuprinzând douăzeci dintre principalele titluri ale patristicii clasice poate fi găsită mai jos. Fără a considera că viaţa şi opera de tip patristic poate avea o încheiere (de unde şi inutilitatea desemnării unei perioade „post-patristice”), am desemnat prin patristică „clasică” epoca primelor cincisprezece secole creştine, din antichitate până în premodernitate (înaintea Reformei, în Apus, şi a turcocraţiei, în Răsărit).
Am dorit includerea unui singur titlu pentru un autor într-o listă ordonată, pe cât posibil, cronologic. Nu am inclus lucrările părinților filocalici precum Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palamas (axate pe problema rugăciunii şi unirii cu Dumnezeu), care vor fi menţionate într-o viitoare listă cu titluri duhovniceşti. Vom sublinia că majoritatea titlurilor tratează teme teologice de mare adâncime, folosind, adesea, un limbaj specializat.
RAFTUL 1 (1-10)
· Eusebiu al Cezareei – Istoria bisericească– trad. T. Bodogae, în Scrieri. Partea întâi, PSB 13, EIBMBOR, Bucureşti, 1987
· Sf. Atanasie cel Mare – Tratat despre întruparea Cuvântului – trad. D. Stăniloae, în Scrieri. Partea întâi, PSB 15, EIBMBOR, Bucureşti, 1987
· Sf. Vasile cel Mare – Despre Sfântul Duh– trad. C. Cornițescu, în Scrieri. Partea a treia, PSB 12, EIBMBOR, Bucureşti, 1988 [trad. P. Pîrvuloiu, PSB serie nouă, în pregătire]
· Sf. Grigorie Teologul (din Nazianz) – Cele cinci cuvântări teologice– trad. Gh. Tilea și N. Barbu, Cele cinci cuvântări despre Dumnezeu, Curtea de Argeș, 1947 (și reedit.); trad., introd. și note D. Stăniloae, Anastasia, București, 1993;
· Sf. Ioan Gură de Aur (Hrisostom) – Omilii la Matei– trad. D. Fecioru, în Scrieri. Partea a treia, PSB 23, EIBMBOR, Bucureşti, 1994
· Fer. (Sf.) Augustin – Confessiones– Mărturisiri – trad. N. Barbu, note I. Rămureanu, PSB 64, EIBMBOR, Bucureşti, 1985; trad. și note E. Munteanu, Confesiuni, ed. a 2-a, Nemira, București, 2006; trad. Gh. I Șerban, Confesiuni, ed. a 3-a, Humanitas, București, 2007
· Sf. Dionisie Areopagitul – Opere complete– trad., introd. și note D. Stăniloae, Paideia, București, 1996
· Sf. Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, cosmosul și sufletul, chipuri ale Bisericii – trad., introd. și note D. Stăniloae, EIBMBOR, București, 2000
· Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica – trad. D. Fecioru, ed. a 3-a, Scripta, București, 1993
· Sf. Nicolae Cabasila – Despre viaţa în Hristos– trad. T. Bodogae, EIBMBOR, Bucureşti, 1997
RAFTUL 2 (11-20)
· Părinţii apostolici – Scrieri – trad. D. Fecioru, PSB 1, EIBMBOR, Bucureşti, 1979; trad. D. Batovici, C. Ciubotaru, N. Mogage, stud. introd. D. Batovici, ed. A. Muraru, Scrieri I, Tradiția creștină 10, Polirom, Iași, 2010
· (Sf.) Clement Alexandrinul – Stromatele [note gnostice potrivit filozofiei celei adevărate]– trad. D. Fecioru, în Scrieri. Partea a doua, PSB 5, EIBMBOR, Bucureşti, 1982
· Tertulian – Despre prescripţia contra ereticilor – trad. N. Chiţescu, rev. D. Popescu, în Apologeţi de limbă latină, PSB 3, EIBMBOR, Bucureşti, 1981
· Origen – Contra lui Celsus– trad. T. Bodogae, în Scrieri alese. Partea a patra, PSB 9, EIBMBOR, Bucureşti, 1984
· Actele martirice (de ex., Martiriul Sf. Policarp) – trad. I. Rămureanu, PSB 11, EIBMBOR, Bucureşti, 1982
· Sf. Efrem Sirul (Sirianul) – Imne (de ex., Imnele raiului – trad. şi studiu introd. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2010)
· Sf. Chiril al Ierusalimului – Cateheze– trad.D. Fecioru, EIBMBOR, București, 2003
· Sf. Grigorie al Nyssei – Despre facerea omului– trad. T. Bodogae, în Scrieri alese. Partea a doua, PSB 30, EIBMBOR, Bucureşti, 1988
· Sf. Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan– trad. D. Stăniloae, în Scrieri. Partea a patra, PSB 41, EIBMBOR, Bucureşti, 2000
· Sf. Fotie al Constantinopolului – Mistagogia Sfântului Duh– trad. O. Coman, stud. introd. şi note D. Mîrşanu, Tradiţia creştină, Polirom, Iaşi, 2012 (în pregătire).
mențiuni notabile:
· Lactanţiu – Despre moartea persecutorilor– trad. C. Bejan, stud. introd., note şi anexe D. Mîrşanu, Tradiţia creştină 11, Polirom, Iaşi, 2011
· Sf. Teodor Studitul – Tratatele contra iconomahilor– trad. și studiu introd. I.I. Ică jr., în Iisus Hristos Prototip al icoanei Sale, Deisis, Alba-Iulia, 1994
Biblioteca esenţială (I): 20 de cărţi teologice