„Bine ați venit în capitala Ortodoxiei transilvane!” – Mitropolitul Ardealului, la ITO 2018
Organizarea la Sibiu a celei de-a V-a ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, eveniment emblematic al Bisericii Ortodoxe Române, constituie pentru noi un prilej de mare cinstire și împlinire sufletească.
Preafericirea Voastră, Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre, Excelențele Voastre, Domnilor parlamentari, Distinsă doamnă primar, Domnule general, Domnule rector, Stimați invitați, Dragi tineri,
Organizarea la Sibiu a celei de-a V-a ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, eveniment emblematic al Bisericii Ortodoxe Române, constituie pentru noi un prilej de mare cinstire și împlinire sufletească. Este o aleasă binecuvântare să găzduiești o mulțime de tineri frumoși și luminoși, veniți din toate părțile țării noastre, dar și tineri din diaspora românească și din celelalte Biserici surori, pentru a mărturisi împreună bucuria comuniunii și a credinței noastre ortodoxe.
De aceea, cu deplină bucurie, vă adresăm tuturor un călduros Bine ați venit la Sibiu, în capitala Ortodoxiei transilvane, orașul ales și consacrat de Marele nostru ocrotitor – Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, spre a fi reședința istoricei Mitropolii a Ardealului.
Aniversăm împlinirea unui centenar de la înfăptuirea Statului Național Unitar Român, iar tema Întâlnirii de acum, binecuvântată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, este „Unitate. Credință. Neam.”
Au trecut 100 de ani de la împlinirea dezideratului de veacuri a românilor – Marea Unire din 1918. Această împlinire măreață a unităţii și libertății noastre naţionale s-a realizat cu multe sacrificii umane, spirituale și materiale.
Mulțimea eroilor români cunoscuți și necunoscuți, pe a căror jertfă s-a edificat România de astăzi, libertatea și demnitatea noastră națională, trebuie să rămână conștiința vie a neamului nostru.
De aceea, la fiecare Sfântă Liturghie, cu smerenie și evlavie îi pomenim pe eroii și martirii neamului românesc de pretutindeni,care s-au jertfit pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea țării, pentru libertatea și demnitatea poporului român.
Ei au apărat nu numai integritatea teritorială a țării, dar și integritatea spirituală și valorile morale ale poporului român, care a traversat întunericul istoriei sale zbuciumate prin lumina credinței și dreapta viețuire creștină.
Amintirea lor ne cheamă să nu despărţim darul libertăţii de darul credinţei și al demnităţii morale a vieţii, pentru că viitorul copiilor noștri nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără amintirea trecutului de jertfă al înaintașilor noștri.
Am fost și suntem, așa cum adeseori a remarcat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, un „popor al Crucii și al Învierii”. Indiferent de granițele pe care vicisitudinile istoriei le-au ridicat între provinciile noastre, românii și-au păstrat cu jertfelnicie unitatea și identitatea de neam, având aceeași credință și vorbind aceeași limbă.
Amintirea vrednicilor noștri înaintași, a eroilor și martirilor neamului ne obligă să nu uităm cât de mare este preţul jertfei lor pentru darul unității noastre și astfel, să ne vindecăm de vrajbă și dezbinare, de egoism și indiferență, să ne apăram credința și valorile morale, educația sănătoasă, limba română curată și adevărata cultură a sufletului românesc.
Darul unității de credință și neam constituie moștenirea sfântă pe care am primit-o de la vrednicii noștri înaintași și pe care cu multă gratitudine o oferim vouă, tinerilor de azi. Să-l prețuiți și să-l cultivați cu demnitate și responsabilitate, pentru ca la rândul vostru, să-l transmiteți mai departe, generațiilor viitoare.
Dragi tineri,
Cu aceste gânduri de suflet, vă invităm să petreceți aceste câteva zile la Sibiu, cetatea de suflet a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei (1864-1873), unul dintre marii promotori ai unității noastre naționale în rândul românilor transilvăneni din a doua jumătate a secolului 19, de la a cărui naștere se împlinesc 210 ani.
Suntem încredințați că toate activitățile din aceste zile: întâlnirile, dezbaterile, atelierele de lucru, împletite cu alte bucurii: prieteniile, muzica, descoperirea valorilor etnografice, precum și cele culturale din muzeele Sibiului, vă vor îmbogăți sufletește și vor înnoi în inimile voastre curate dragostea față de țară și față de Biserica strămoșească, întărind conștiința unității și identității noastre naționale.
Cu adâncă recunoștință și mulțumire pentru toți cei care sunteți alături de noi, organizatori, parteneri și sprijinitori ai acestui eveniment al tinereții și al comuniunii, devenit emblematic pentru Biserica Ortodoxă Română, cu aleasă prețuire, îl rugăm pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să ne împărtășească tuturor, cu părintească dragoste, cuvântul său de binecuvântare și învățătură.
† Laurențiu,
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului