Binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel pentru tinerii ortodocși participanți la ITO 2017, Iași

Patriarhia Română

Binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel pentru tinerii ortodocși participanți la ITO 2017, Iași

Ne bucurăm că această întâlnire are loc anul acesta, 2017, la Iași, în cetatea ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva, care, la fel ca o mare mulțime de sfinți ai Bisericii Ortodoxe de pretutindeni, a fost tânără, însă a trăit tinerețea ca vârstă a căutării lui Dumnezeu și a vieții veșnice.

Cu deosebită bucurie duhovnicească binecuvântăm pe toți tinerii creștini ortodocși sosiți în aceste zile la Iași, în capitala Moldovei, pentru Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși!

Ne bucurăm că această întâlnire are loc anul acesta, 2017, la Iași, în cetatea ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva, care, la fel ca o mare mulțime de sfinți ai Bisericii Ortodoxe de pretutindeni, a fost tânără, însă a trăit tinerețea ca vârstă a căutării lui Dumnezeu și a vieții veșnice.

Un tânăr credincios în căutare de viață veșnică sau de iubire eternă este cu adevărat tânăr, deoarece confirmă pe deplin că tinerețea este vârsta căutării şi a marilor idealuri. Despre tânărul bogat din Evanghelie, care L-a întrebat pe Iisus: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”, Evanghelia după Sfântul Marcu ne spune că Iisus l-a privit cu dragoste sau cu multă prețuire (cf. Marcu 10, 17-27).

Prin urmare, tinerii care caută viața veșnică încă din timpul vieții pământești, caută de fapt o iubire sinceră şi eternă, independentă de orice bogăție materială, limitată şi trecătoare.

Tinerii sunt în căutare spirituală şi pentru că sunt nemulțumiți de ce le oferă societatea bazată doar pe profitul material imediat, limitat şi trecător, care nu poate hrăni sufletul cu pacea şi bucuria pe care le dăruiește Iisus Hristos celor care Îl caută pe El.

Urmând Evangheliei lui Hristos, Biserica este chemată să acorde o atenție deosebită copiilor şi tinerilor, la fel cum le-a acordat Hristos Domnul. Îndemnul Său „Lăsați copiii să vină la Mine” – este valabil tot timpul, până la sfârșitul veacurilor.

În acest sens, Biserica trebuie să aprecieze şi să apere inocența, sinceritatea, curajul, dorința de înnoire a tinerilor şi toate valorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu, pentru cultivarea demnității umane şi a unei vieți sănătoase, precum şi pentru căutarea mântuirii sau a vieții veșnice prin credință, rugăciune şi iubire față de Dumnezeu şi de semeni.

Ne rugăm Preasfintei Treimi, Maicii Domnului şi tuturor sfinților să ocrotească pe toți tinerii ortodocși prezenți la Iași și să le dăruiască sănătate şi bucurie, pace şi mult ajutor în toată viața!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române