Binefacerile primite de la Dumnezeu
„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17).
Noi am păcătuit, am căzut şi am pierit, dar Creatorul nostru Preabun nu ne-a lăsat în pierzanie. Şi ce mijloc n-a folosit ca să ne readucă la starea cea dintâi, ca să ne aducă la El! Ne-a dat cuvântul Lui cel sfânt, ca epistolă în care Şi-a descoperit voia Sa cea sfântă şi ne-a făcut-o cunoscută. Şi, pentru că noi fuseserăm înfrânţi şi asupriţi de cumplitul tâlhar, vrăjmaşul nostru, diavolul, încât nimic nu ne putea aduce vindecarea, S-a îndurat de noi Milostivul nostru Ziditor, astfel încât nu L-a cruţat pe Singurul Său Fiu, ci pentru noi L-a trimis în lume, ca să ne cheme pe noi, rătăciţii, ca să ne vindece pe noi, cei osândiţi şi îndureraţi, ca să ne izbăvească de la pieire, iar toate acestea, Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul Născut, ni le-a binevestit: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17).
Acesta, trăind sau mai degrabă pribegind pe pământ, ce nu a făcut! Câte binefaceri nu a săvârşit! Câtă defăimare, hulă, câte insulte nu a răbdat de la robii Săi nerecunoscători! Iar într-un sfârşit a suferit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Toate acestea le-a făcut Preabunul nostru Stăpân, cu bunăvoinţa Tatălui Său Ceresc şi din libera Sa voinţă. Multmilostivul Dumnezeu ne-a chemat la credinţa Sa cea sfântă, ne-a spălat, ne-a sfinţit şi ne-a îndreptat în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al Sfântului Său Duh, aşa cum a rânduit minunata purtare de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi, despre care Apostolul vorbeşte creştinilor: „Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru” (I Corinteni 6, 11). Acestea şi toate celelalte binefaceri sunt folositoare sufletului nostru spre dobândirea vieţii veşnice.
(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 42)
Maica Domnului – femeia prin excelență
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro