Biserica este o icoană arhitecturală. Orice biserică este o copie a cerului. Trăiam, deci, în cerul reconstruit pe pământ. În universul meu se găseau toate strălucirile divine şi cosmice, în biserică slujbele dumnezeieşti sunt săvârşite în acelaşi timp în cer. Orice slujbă dumnezeiască e dublă: aici jos şi acolo sus. Dumnezeu, îngerii, sfinţii, participă nevăzut la orice Litur­ghie. La început, cel mai mult mă interesau îngerii. Îi ştiam alături de mine. Şi eram emo­ţionat de aceasta. Deşi nu-i vedeam. Încă de la intrarea sa în biserică, tatăl meu era înconjurat de îngeri. „Îngerii îl înconjoară pe preot - scrie Sfântul loan Hrisostom - când acesta săvârşeşte Liturghia”. Aliniate respectuos în jurul altarului unde zace jertfa, oştirile cereşti contemplă extaziate sublimitatea şi măreţia lui Dumnezeu. „O mulţime de îngeri îmbrăcaţi în haine strălucitoare înconjoară altarul şi îşi pleacă capul, asemenea soldaţilor în faţa îm­păratului"?.

(Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer, Ed. Deisis, Sibiu, 2008)