A fost un oarecare măscărici, în cetatea Tarsul Ciliciei, anume Vavila, şi avea el două femei, numele uneia fiind Comita, iar al alteia, Nicosa.

Si acesta petrecea spurcat, făcând cele plăcute celor ce slujesc diavolului. Însă, odată, a mers el la o biserică şi s-a întâmplat a se citi la Evanghelie, după a lui Dumnezeu purtare de grijă, într-acel loc, unde este scris: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Deci, auzind el aceasta, i s-a deschis lui inima spre pocăinţă şi a început a plânge şi a se ocărî pe sine pentru faptele sale, pe care le făcuse. Şi, îndată după aceea, a ieşit din biserică, a chemat pe amândouă femeile sale şi le-a zis: „Voi ştiţi cum am petrecut spurcat, împreună cu voi şi, iată, vă dau vouă averea, pe care v-o făgăduisem, încă, vă dau vouă şi partea mea. Deci, faceţi-vă vouă parte întocmai din toate, pentru că eu, de acum, toate le las şi mă voi lepăda de toate şi, ducându-mă, mă voi face călugăr”.

Iar acelea, dacă au auzit acestea, ca şi cu o gură răspunzând, i-au zis lui: „Dacă la fărădelegi şi la pierzare sufletească părtaşe ţi-am fost, acum, când voieşti să faci lucrul plăcut lui Dumnezeu, oare, ne laşi pe noi? Şi numai tu singur voieşti să te mântuieşti? Cu adevărat, nu te vom lăsa pe tine, ci, şi la lucrul cel bun, părtaşe vom fi ţie”. Aceasta auzind-o Vavila, ducându-se s-a călugărit şi s-a închis într-un turn al cetăţii. Iar acelea, vânzându-şi toată averea lor, au împărţit-o la săraci şi, în haine cernite îmbrăcându-se, şi-au făcut o chilie mică, aproape de turn, şi s-au închis acolo.

Şi era acest Vavila om smerit, plin de frica lui Dumnezeu, umilit şi blând şi, fiind multora de folos şi lui Dumnezeu plăcut, la veşnica viaţă s-a mutat, întru Hristos Iisus Domnul nostru.

(Proloagele, volumul I, Editura Bunavestire, p. 521)