Biserica este cea mai mare şcoală din lume
Cât de frumos este în Biserică când suntem cu toţii! Ne simţim ca în rai, când vezi că toţi sunt pe la străni, toţi în Biserică, alţii la Sfântul Altar.
Vă aduc aminte un cuvânt al stareţului meu, nu ştiu dacă voi mai vorbi vreodată, că eu sufăr cu inima şi poate într-o clipă am să mă duc de aici: „Măi băieţi, orice aţi face, orice n-aţi face, Biserica, dragii mei, să n-o lăsaţi. Că dacă veţi ţine Biserica, Dumnezeu are să ridice locul acesta mult mai frumos de cum a fost mai înainte de a arde. Iar dacă nu, se va pustii”. Cât de frumos este în Biserică când suntem cu toţii! Vă rog din toată inima, că întotdeauna v-am spus aşa, să dăm mare întâietate şi să avem mare grijă mai întâi de Sfânta Biserică.
(Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 20)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro