Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Țicău din Iaşi, sfinţită de șase ierarhi

Arhiepiscopia Iaşilor

Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Țicău din Iaşi, sfinţită de șase ierarhi

Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Țicău a primit în această dimineață, 15 octombrie, veșmânt de har și binecuvântare. Slujba de resfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de un sobor de șase ierarhi din ţară şi din străinătate, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Daniil, Mitropolit de Aksum și exarh al Etiopiei. Sute de credincioși din Iași, precum și numeroși pelerini care au fost prezenți ieri la hramul Sfintei Parascheva au luat parte la acest eveniment, primind binecuvântarea lui Dumnezeu.

Sute de credincioși au participat, în această dimineață, la slujba de sfințire a bisericii „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Țicău din Iași. Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Daniil, Mitropolit de Aksum și exarh al Etiopiei, din soborul de arhierei au mai făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Kastelli și Viannos, Înaltpreasfințitul Părinte Ștefan, Mitropolit de Chkondidi și de Tsageri și Lentekhi, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Porfirie, episcop de Neapoleos și Preasfințitul Părinte Marcu, Episcop de Kissumu.

După întâmpinarea celor șase ierarhi, clericii au mers în procesiune în jurul sfântului locaș, binecuvântând zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită, iar în continuare, cei prezenți s-au îndreptat spre interiorul bisericii, pentru a lua parte la rânduiala sfințirii Sfintei Mese.

A urmat, mai apoi, Sfânta Liturghie, săvârșită de Mitropolitul de Aksum împreună cu ceilalţi ierarhi în altarul de vară al parohiei.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Daniil, Mitropolit de Aksum și exarh al Etiopiei care a vorbit despre semnificația sfințirii bisericii:

Astăzi este un moment și un eveniment important bisericesc. O biserică este sfinţită și deschide astăzi pentru regiunea aceasta încă o poartă a raiului, a paradisului. Pentru că, în acord cu un părinte al bisericii noastre, Nicolae Cabasila, fiecare biserică este o poartă spre paradis. În special astăzi, când am sfințit cu sfintele moaște, cu Sfântul Mir și am stropit cu apă sfințită această biserică istorică a Sfântului Ștefan, toată această zonă din oraș a fost sfințită. Atât cele materiale, cât și cele nemateriale au fost sfințite: pietrele din biserică, dar și sufletele oamenilor care se vor închina în această biserică, ca să primească Sfintele Taine ale Bisericii, să primească harul Sfântului Duh, să cinstească și să se închine lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, să cinstească și să se închine Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfântului Întâi Martir al Bisericii, Sfântul Ștefan. Astăzi, iubiți frați, se bucură Cerul pentru că încă un sfânt jertfelnic este sfințit pe pământ. 

În cadrul slujbei a fost hirotonit un diacon, iar părintele coslujitor Cătălin Fotache a fost hirotesit întru iconom stavrofor. Totodată, părintele Dan Damaschin a primit din partea IPS Teofan cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă”.

La final, IPS Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare celor prezenți la acest eveniment:

Suplinim și noi, parohia aceasta, părintele, asociația și toți cei care sunteți împrejurul acestei inimi care bate și care încearcă să transmită sânge curat, bine oxigenat spre organismul, uneori slăbit și încercat al multor semeni din urbea noastră, din Moldova și din alte zone ale țării. De aceea, mulțumind lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate, mulțumim Sfintei Parascheva și Sfântului Andrei Criteanul, ale căror sfinte moaște sunt și acum spre închinare și cu mulțumirea cuvenită ierarhilor care au slujit ieri, împreună cu mine și cu alți ierarhi ai bisericii noastre, acolo la catedrală, pentru imaginea aceea frumoasă cu poporul lui Dumnezeu aflat în stare de rugăciune alături de Înaltpreasfințiile și Preasfințiile lor, veniți din diferite zone ale lumii care s-au alăturat nouă și astăzi pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile sale cele bogate. 

Scurt istoric

Biserica a fost ctitorită în anul 1810 de căpitanul Constantin Tomovici și a fost târnosită de Mitropolitul Veniamin Costachi. Anul trecut, după expertiza tehnică s-a constatat starea agravată de degradare a bisericii. Așadar, din 2022 până în octombrie 2023 s-au efectuat lucrări de consolidare, renovare și înfrumuseţare a sfântului locaș.

Totodată, în curtea parohiei a fost construit și înființat Centrul Misionar „Sfântul Arhidiacon Ștefan”. Acesta este compus din Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan”, Capela „Sfintei Învieri” şi Capela „Sfântul Ioan Botezătorul”, Casa socio-culturală „Sfinții Chiriac și Iulita”, Casa filantropiei „Sfântul Nicolae”, dar şi Foișorul „Punguța cu doi bani” care, aşa cum spune părintele paroh Dan Damaschin, devine „un așezământ pentru toți copiii orfani ori sărmani, pentru toate mamele înlăcrimate și pentru toți cei neajutorați, în căutare de mângâiere și speranță”.

Vă invităm să accesați și:

(Foto) Resfințirea Bisericii „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Țicău, Iași

(Video) IPS Daniil, Mitropolit de Aksum: „Prin sfințirea unei bisericii se deschide o poartă a Raiului”

(Video) Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Țicău din Iaşi, sfinţită de șase ierarhi

Citește despre: