Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – Tesalonic, Grecia
Biserica „Sfântului Dimitrie” din Tesalonic atrage mulțime de pelerini ce vin aici pentru a se închina la moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Tesalonic datează de la începutul secolului al IV-lea și face parte din situl Monumentelor Paleocreștine și Bizantine din Salonic, iar din anul 1988 se află pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO.
Prima biserică a fost zidită pe acest loc la începutul secolului al IV-lea, la scurt timp după anul 313, aceasta înlocuind o baie romană existentă în acea zonă. Un secol mai târziu, guvernatorul Leontie a construit pe același loc o basilică cu trei nave, care a suferit de pe urma unui incendiu în prima jumătate a secolului al VII-lea.
Între anii 629 și 634, biserica cu trei abside avea să fie reconstruită, rezultatul fiind o basilică cu cinci abside, probabil chiar mai mare decât catedrala orașului. Aceasta biserică, aproape identică cu cea pe care o vedem astăzi, avea să devină rapid cel mai important locaș de cult din oraș.
Impunătoarea catedrală a fost transformată în 1493 de către otomani în moschee. Abia în anul 1912 a fost redată din nou cultului creștin. Peste doar câțiva ani, în 1917, din cauza unui alt incendiu, biserica a fost restaurată și sfințită în anul 1949. Datorită acestor lucrări, s-au descoperit locul în care a fost martirizat Sfântul Dimitrie și ruinele băii romane, aflate sub altarul catedralei.
Pentru a restaura și a repara daunele cauzate de marele incendiu din anul 1917, a fost nevoie de mai bine de câteva decenii. Excavațiile, efectuate între anii 1930-1949, au scos la lumină mai multe broderii în piatră și obiecte vechi, expuse astăzi în muzeul din criptă subterană a bisericii.
Cripta Sfântului Dimitrie este considerată sit arheologic încă din anul 1918, când a fost descoperită. Între anii 1985-1988, o serie de excavații au avut loc în partea nordică a acesteia, restaurându-se astfel încă o latură a criptei.
Racla cu moaștele Sfântului Dimitrie este așezată în partea stângă a naosului, într-un mic paraclis din marmură împodobit cu fresce din viața Sfântului. Structura este un fel de „biserică în miniatură”. Inițial, trupul Sfântului nu era găsit, deci locul a fost construit mai mult în chip simbolic.
Catedrala mai adăpostește și moaștele Sfintei Mucenițe Anisia din Tesalonic, care a pătimit în anul 298, în timpul persecuției împăratului Dioclețian. Ele sunt așezate într-un baldachin, în partea stângă a Sfântului Altar. Pe lângă acești doi sfinți, un cult deosebit există și pentru Sfântul Grigorie Kallidis, fost mitropolit de Heraclia, Redestos, Ioannina și Tesalonic, adormit în Domnul la 23 iulie 1925, ale cărui moaște se află în pronaos, în partea stângă.
Basilica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie este renumită și pentru cele șase panouri cu mozaic, păstrate din perioada dintre ultima reconstruire a bisericii și inaugurarea politicii iconoclaste, în anul 730.
În colțul sud-estic al bisericii se află Paraclisul Sfântului Eftimie.
Cu toate că Biserica „Sfântul Mucenic Dimitrie” din Tesalonic a fost distrusă de incendii și de musulmanii care au transformat-o în moschee, astăzi este zveltă și dârză, mărturie a biruinței creștinismului în fața persecutorilor.
Date de contact
Adresă: Agiou Dimitriou, Thessaloniki 546 33, Greece
Telefon: +30 231 027 0008
E-mail: agdimitriosthes@gmail.com
Site: www.agdimitriosthes.gr
Program de vizitare: zilnic între orele 6:00-22:00
(Foto) Închinare în Paraclisul Sfântul Eftimie din Basilica Sfântului Dimitrie din Tesalonic
(Video) Sfânta Muceniță Anisia – creștină adevărată până la moarte
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro