Bogăţia este pentru iubitorul de argint ceea ce este cuţitul pentru nebun. Ba chiar mai rău, căci nebunul, odată ce şi-a înfipt cuţitul în piept, scapă pentru totdeauna de nebunia sa şi nu mai este rănit a doua oară, pe când iubitorul de argint primeşte lovituri nenumărate în fiecare zi şi nu scapă niciodată de nebunia sa. Dimpotrivă, cu cât este mai rănit de bogăţie, cu atât mai tare înfige cuţitul în rana sufletului său.

Cine este, dar, mai rău decât omul lacom, care îşi omoară sufletul cu nedreptăţi, îşi pierde timpul vieţii acesteia cu griji deşarte şi se lipseşte de orice mulţumire, iar pe toţi oamenii îi face duşmanii săi? Poate vă veţi mira de cuvintele „Pe toţi oamenii şi-i face duşmani” Da, pe toţi, pentru că nu îl urăsc numai cei care au fost nedreptăţiţi de el, dar şi ceilalţi, care compătimesc victimele şi se tem ei înşişi să nu ajungă vreodată în situaţia lor grea. Dar cel mai rău lucru nu este ca toţi oamenii să fie duşmanii tăi, ci ca duşmanul tău să fie Însuşi Dumnezeu. Dacă e aşa, ce nădejde şi ce mângâiere îţi mai rămâne?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumeniţa, pp. 226-227)