Pentru că se cade a ne bucura numai întru Domnul, iar nu pentru lucrurile cele stricăcioase ale acestei lumi

Nu ai, omule, cu ce te mângâia în veacul acesta al plângerii, ci mai vârtos se cade ție a plânge și a te tângui. Că nu șezi spre moștenire, ci spre izgonire, nu spre pace și odihnă, ci spre război foarte luptător, nu spre bucurie și veselie, ci întru valea aceasta a plângerii. Cine se veselește fiind îndatorat peste putință, cine se mângâie șezând în temniță, cine se bucură fiind rânduit spre moarte? Nimeni. Că lumea aceasta este plină de plângere, iar nu de veselie, de scârbe și de necaz, iar nu de bucurie, de supărare și de amărăciune, iar nu de mângâiere. Și nimic întru dânsa nu este statornic și să nu se schimbe. Bucuria ei este amestecată cu scârba, veselia cu plângerea, mărirea se schimbă, bogăția piere, frumsețea se preface în praf și cenușă, desfătarea trupească fără de veste prin moarte se taie și se sfârșește și după aceea se împute și rămâne mâncare viermilor. Nimic, dar, nu este în veacul acesta vrednic de bucurie și de veselie, nimic vrednic de mângâiere și de inimă bună, ci toate sunt pline de plângere și de tânguire.

Că vine moartea, vine despărțirea de aici, vine fără de veste schimbarea tuturor. Adică sufletul va merge într‑alt veac și va lua cele ce a lucrat aici, iară trupul va rămâne mâncare viermilor, întru împuțiciune și gunoi se va întoarce, întru care nimic nu este bucurie. Pentru aceasta nu te bucura de nimic întru acest veac al plângerii și trecător, de vreme ce toate sunt întru dânsul nestătătoare și fățarnice, toate întru dânsul mincinoase și schimbătoare, ci de voiești a te mângâia, numai întru Domnul te mângâie, de voiești a te bucura, numai întru Domnul te bucură, că bucuria trupească degrabă piere, iar bucuria Domnului rămâne în veci. Mângâierea pământească degrabă piere și întru amărăciune se întoarce, iar mângâierea Preasfântului Duh întru Domnul pururea mângâie și în vecii vecilor va mângâia cu mângâiere negrăită. Pentru aceasta cu nimic altceva, ci întru Domnul te bucură, că zice prorocul: „Bucurați‑vă întru Domnul toți cei drepți la inimă”. Și iarăși Apostolul totdeauna zice: „Întru Domnul vă bucurați, neîncetat vă rugați, de toate mulțumiți”, că întru aceste trei se face mântuirea noastră. […]

Bucuria lumii acesteia este mincinoasă, mângâierea ei schimbătoare, veselia ei lesne se schimbă întru puțină bucurie și îndată fără de veste în amărăciune, plângere și tânguire. Încă mângâierea ei n‑a trecut și îndată scârba și necazul au sosit. Pentru aceea numai întru Domnul te bucură, cu bucurie și cu veselie te veselește. […]

Bucură‑te întru Domnul și dă Lui mulțămită, că toate pentru tine drepte și milostive a așezat și neîncetat poartă grijă pentru sufletul tău, te folosește, te apără, te acoperă, întărește sufletul tău, dând tărie, sănătate, viață, te înțelepțește, te luminează spre tot lucrul bun, toate drepte și milostive pentru tine se lucrează. […]

Bucură‑te întru Domnul și‑I dă Lui mulțămită, că deși greșești înaintea lui Dumnezeu cu întuneric de întunericuri, cu milostivire prin pocăință te primește. De câte ori greșești înaintea Lui, iar El nu te leapădă pe tine? De câte ori calci tu poruncile Lui, iar El nu Se întoarce de la tine? De câte ori cazi, iar El te ridică pe tine, îndelung te rabdă, nu îndată te dă morții, ci așteaptă întoarcerea ta până în sfârșit, doar cândva te vei întoarce? Datu‑ți‑a ție lege, știința voii Sale, nu te‑a lepădat de la botez, nu te‑a lăsat întru altă credință sau să fii înghițit întru pieirea eresurilor.

Bucură‑te întru Domnul, și‑I dă Lui mulțămită, că pentru puțină oarece bună plăcere a ta, viață veșnică în Împărăția cerului a făgăduit să‑ți dea ție Însuși Cel ce a făcut, Însuși Cel ce a zidit și a dat toate spre bună plăcere. Nu în câtăva vreme puțină, nu în câtăva vreme scurtă, nu întru o sută de ani sau întru o mie sau în mii de mii, ci în vecii vecilor ce n‑au sfârșit. Mărire nemărturisitei Lui milostiviri! Mărire prea înțeleptei Lui purtări de grijă! Mărire negrăitei și neajunsei Lui bunătăți și iubiri de oameni, că Lui se cade toată mărirea, cinstea și stăpânirea, împreună cu Cel fără de început al lui Părinte și cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

(Alfavita sufletească spre folosul de obște a tuturor celor ce vor să viețuiască lui Dumnezeu cu bună plăcere, Iași, 1755)