Nici Însuşi Dumnezeu nu e fără Duhul, ci Duhul e al lui Dumnezeu şi de la Dumnezeu, dar trimis de la Dumnezeu şi dăruit prin Fiul, precum se spune, de la faţa Tatălui: „Duhul Meu, Care este asupra Ta" (Is. 59, 21). Dar se spune de Domnul că „Mângâietor voi trimite vouă", pe Care-L şi cheamă „Duhul adevărului" (In 15, 26). Deci trebuie să se mărturisească cum că Unul e Tatăl, Unul e Fiul, Unul şi Duhul după dumnezeiasca predanie, şi nu doi Taţi, nici doi Fii; deoarece Duhul nu este, nici nu Se numeşte Fiu. Căci nu luăm ceva de la Duhul după cum pe Duhul de la Fiul, ci, apropiindu-Se de noi şi sfinţindu-ne, pe El însuşi îl primim: comuniunea cu Dumnezeirea, împărtăşirea de înfiere, arvuna moştenirii veşnice şi începătura bunurilor viitoare. Să nu meşteşugească cineva ceva afară de numele grăite cu sfinţenie; nici să se silească să atribuie denumirea de Fiu Duhului, nici naşterea! Ci să-i ajungă denumirea şi asemănarea cea după Duhul. Deoarece, cu harul lui Dumnezeu cel bun, prin pomenirea cuvintelor Fiului Unul-Născut al lui Dumnezeu şi ale sfinţilor Lui evanghelişti, apostoli şi prooroci, care ne-au lămurit îndeajuns cuvântul despre botezul cel după Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, am fost învăţaţi că botezul cu foc este mustrător a toată răutatea, dar primitor a toată dreptatea cea după Hristos, care lucrează ura răului şi pofta după virtute.

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii inedite, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 44)