„Oricine îşi dă osteneala şi câştigă din aceasta se bucură şi socoteşte ostenelile pe care le-a răbdat ca nimic, fiindcă a învăţat din ele. Cel ce s-a căsătorit cu o femeie, dacă ea l-a odihnit și l-a păzit cu râvnă, inima lui se bucură de ea şi-i arată încredere. Cel ce a purtat un război şi şi-a dispreţuit moartea, luptând pentru împăratul său, a înaintat până s-a încununat. Acestea sunt fapte ale acestei vieţi care piere şi se împlinesc aici. Dar omul se bucură de ele, deoarece a înaintat prin împlinirea lor.

Dar câtă bucurie trebuie să cugeți că va avea sufletul care a început să-I slujească lui Dumnezeu şi şi-a desăvârşit lucrarea lui? Căci, la ieşirea lui din lumea aceasta, va face să-i meargă înainte lucrarea sa şi se vor bucura cu el îngerii când îl vor vedea scăpat de stăpânirile lumii. Deoarece când va ieşi sufletul, vor merge cu el îngerii şi vor ieşi în întâmpinarea sa toate puterile întunericului, voind să-l ia în stăpânire, de vor avea ceva de-al lor în el. Dar atunci, nu îngerii vor lupta pentru el, ci faptele pe care le-a făcut. Ele îl vor înconjura şi-l vor păzi de acele puteri, ca să nu se atingă de el. Iar, de vor învinge faptele lui, vor cânta înaintea lor îngerii, până ce vor ajunge la Dumnezeu întru veselie. În ceasul acela, se vor uita tot lucrul acestei lumi şi toată osteneala ei.

Să punem deci toată puterea noastră, lucrând bine în scurta vreme de acum, pentru a scăpa lucrul nostru de tot răul, ca să ne putem mântui de mâinile stăpânitorilor ce caută să ne ducă cu ei. Căci sunt vicleni şi fără milă.”

(Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, în Filocalia XII, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 111-112)