Bucurie a vieţii!...Ce bucurie să te întâlnească omul la cineva! Tu eşti un oaspete ceresc pe acest pământ al necazurilor. Şi totuşi, apostolul a rostit ca pe o poruncă: Bucuraţi-vă pururea (Filip. 4, 4). Ce-i drept, această poruncă e datorie doar pentru cei ce au primit chezăşia bucuriei în Duhul Sfânt: dar care dintre fiii şi fiicele Bisericii este străin de harul Duhului Sfânt? Prin urmare, toţi au izvorul bucuriei.

Şi atunci, de ce nu se bucură toată lumea? Pesemne fiindcă nu ascultă de altă poruncă a apostolului: Duhul să nu-L stingeţi (I Tes. 5, 19). A fost stins Duhul – s-a astupat şi izvorul bucuriei, a venit şi mâhnirea apăsătoare. Trei poveri se pun asupra celui ce stinge Duhul, şi îl apasă: gândul la ce va fi, trista aducere-aminte a conştiinţei de ce a fost şi grija de ce este – şi umblă omul cu capul în pământ. Ce este de făcut?

Pocăieşte-te, ia asupră-ţi osteneala facerii de bine, varsă necazul tău la Domnul – şi iarăşi vei ridica fruntea şi vei privi mai vesel la viaţă. Atunci se va întoarce la tine şi izvorul bucuriei – harul lui Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 37)