Bucurie în apropierea Sfintelor Paști: Voluntarii CMN au mers cu daruri în zone rurale din 4 județe

Arhiepiscopia Bucureştilor

Bucurie în apropierea Sfintelor Paști: Voluntarii CMN au mers cu daruri în zone rurale din 4 județe

Numeroase familii cu mulți copii, vârstnici, persoane cu dizabilități ori aflate în situații de risc au primit în perioada 7-15 aprilie de la Voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) pachete cu alimente de primă necesitate, produse de igienă, măști din bumbac, cărți de rugăciune la vreme de boală și necaz și Pastorala de Paști a Patriarhului Daniel.

Sprijinul vine pentru a ameliora consecințele crizei medicale, dar și ca o bucurie în apropierea Sfintelor Paști. Voluntarii au distribuit sute de pachete în localități rurale din patru județe.

Ei au ajuns în satele Rotari, Valea Crângului, Pleașa, Șotrile, Matița, Vâlcănești din județul Prahova, Nuci și Moara Vlăsiei din Ilfov, în Călmățuiu de Sus, județul Teleorman și Stoicănești, județul Olt. Sute de voluntari ai Catedralei sunt implicați în acțiuni de ajutorare a semenilor în contextul crizei cauzate de coronavirus. În Capitală, ei au făcut cumpărături persoanelor vulnerabile aflate în evidențele Arhiepiscopiei Bucureștilor și Primăriei Generale.

Totodată, voluntarii CMN acordă sprijin logistic unui lanț de restaurante de tip fast-food care donează sandvișuri și cafea angajaților spitalului „Matei Balș” din Capitală.

Sursă articol: Basilica.ro - https://basilica.ro/bucurie-in-apropierea-sfintelor-pasti-voluntarii-cmn-au-mers-cu-daruri-in-zone-rurale-din-4-judete/

Citește despre: