Ca să pun în practică pe: "Mergi şi te împacă cu cei ce te-au mâhnit"
Ca să pun în practică deci, pe: "Mergi şi te împacă cu cei ce te-au mâhnit" şi ca să mustru indirect pe cântăreţii bisericii, am chemat în altar pe protopsalt, înainte de a mă împărtăşi, şi i-am cerut iertare pentru tulburarea şi neliniştea ce am simţit-o din pricina "nemilostivirii" lui.
I-am cerut odată să ne explice stihul "Mai întâi mergi şi te împacă cu cei ce te-au mâhnit" din stihurile de la începutul rugăciunilor Sfintei Împărtăşanii, care, logic, se pare că cer împăcarea cu cei ce noi i-am mâhnit şi nu cu cei ce ne-au mâhnit pe noi. El însă voind să ne înveţe foloasele din punerea în lucrare a stihului de mai sus, ne-a povestit întâmplarea de mai sus:
- Odată liturghiseam la Sfinţii Trei Ierarhi şi printre cei din biserică era şi cutare (teolog, fiu al său duhovnicesc şi cântăreţ desăvârşit). Cum era firesc s-a urcat la strană şi împreună cu el şi cântăreţii permanenţi ai bisericii, nişte bătrânei evlavioşi şi neiubitori de argint, care, deşi nu ştiau să cânte prea bine, totuşi nu i-au dat aproape nimic să cânte. Eu, fiind în altar, m-am tulburat de purtarea lor. Am ajuns până la chinonic. Cum să mă împărtăşesc tulburat? Ca să pun în practică deci, pe: "Mergi şi te împacă cu cei ce te-au mâhnit" şi ca să mustru indirect pe cântăreţii bisericii, am chemat în altar pe protopsalt, înainte de a mă împărtăşi, şi i-am cerut iertare pentru tulburarea şi neliniştea ce am simţit-o din pricina "nemilostivirii" lui.
Aşadar, deci, şi eu m-am împărtăşit fără tulburare şi el şi-a cunoscut greşeala sa şi şi-a cerut, la rândul său, iertare.
(Pr. Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viaţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 30)
Să înlocuim cu rugăciune mustrarea pentru cel care ne supără
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro