Veacuri de așteptare. Dar mai ales generații și generații de oameni care fac exercițiul așteptării lui Mesia. Un lung șir de oameni care acceptă să postească, să se roage și să trăiască în norma Scripturii, a Profeților și a Cărții – în general – pentru ca Acel Care este așteptat să vină. Nu știu cum vedeau Întruparea generațiile anterioare Nașterii Domnului, dar sunt convins că niciunul din timpul în care Fecioara Maria cobora de la Nazaret către Betleem – cu excepția „echipei” de însoțire, probabil – nu își închipuia că trece pe lângă ei Mesia Hamașiah, pe care Îl așteptaseră generații și generații anterioare. 

Veacuri de așteptare. De minuni și războaie. De încercări și foarte puține momente de tihnă. O istorie zbuciumată în care unitatea poporului lui Israel e dată nu de o doctrină politică ori de agilități militare speciale, ci pur și simplu de construirea unei așteptări. Poruncile primite de Moise, de exemplu, porneau de la unicitatea lui Dumnezeu și interzicerea idolatriei ca formă de închinare, tocmai din nevoia de a sistematiza o teologie a Dumnezeului Unic din care să se Întrupeze, la vremea plinirii, Cel Unic. Pe care noi Îl cântăm astăzi drept „Unule-Născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu...”. Unicitatea Tatălui naște Unicitatea Fiului și o menține în cheia mântuirii. 

Veacuri de așteptare. Recunosc că nu știu cum își închipuiau generații după generații momentul intrării în lume a lui Dumnezeu-Omul. Pot însă bănui că era ca o sete ce se cerea vindecată de răcoarea împlinirii. Secole la rând, obiceiul de a constitui la templu un corpus de fecioare pregătite a sluji lui Dumnezeu – care se ocupau cu rugăciunea, cu tihnirea meditației duhovnicești și cu munca prin care se adună mintea în inimi curate – va fi părut pierdere de timp. Ca și construcția Templului ori refacerea lui – culmea, sub un dictator fără scrupule altfel, Irod – ce va fi fost privită drept o risipă. Sicarii, de exemplu, ar fi vrut mai degrabă să se cheltuiască banii pe constituirea unei armate împotriva Imperiului Roman, iar neguțătorii, spre construcția de căi de acces mai utile muncii lor. Poate că țăranii din câmpiile greu roditoare și-ar fi dorit unelte mai ușor manevrabile ori cetățenii din cetățile răsfirate la buza deșertului, apeducte care să le răcorească vremurile de secetă. Dar poporul lui Israel a pus în prim-plan construcțiile identitare care să mențină vie așteptarea. Fără ea, toată credința lor ar fi fost zadarnică. 

Veacuri de așteptare. Uneori îmi pare că nu au învățat mare lucru din ele. Și totuși. Dumnezeu-Tatăl a aflat Fecioara care Îi naște pe Fiul Său. Un Iosif pricepe visul și asumă această impresionantă însoțire a Celui Așteptat. Îndată după naștere se descoperă Dreptul Simeon și Proorocița Ana, precum și mulți, mulți alții care dau rod la provocarea pe care o aduce Soarele Dreptății peste livada așteptării Lui. Plinirea vremii (Galateni 4, 4) presupune mai degrabă un astfel de „strat germinativ” de rodire decât faptul că „plesnea” lumea de păcate și păcătoși. Desigur că sunt mulți care văd, dar nu pricep, iar alții nu văd, dar înțeleg Venirea din auzite. Priviți la păstori și magi. Cei mai „necitiți” și cei mai citiți dintre membrii unei societăți care așteaptă. Îndrăznesc să spun că magii sunt chiar reprezentanții unei lumi care așteaptă pe Mesia din afara așteptării prin revelație. O unitate dată de o motivare. Iar motivația este El. Pruncul spre care alergăm la Betleem. 

Veacuri de așteptare. Suntem sub efigia celei de-a Doua Veniri. Învierea Domnului deschide timpul celei de-a doua Veniri. Ba chiar, mai degrabă, urcarea Sa pe Crucea Golgotei spre Răstignire. Dar nouă ne pasă mai degrabă de aparențe și nu de motivări. De fenomenologia vieții noastre, nu de ontologicul ei, despre care Sfântul Dimitrie Stăniloae scria că e schimbat fundamental prin Înviere. Oamenii celei de-a doua așteptări sunt răzlețiți și răstigniți în duhul posac al nemulțumirii continue, al celor care iubesc lumea mai mult decât Împărăția. A posti înseamnă să te așezi cu sufletul și trupul într-un foarte lung șir de oameni pentru care așteptarea lui Mesia se împlinește cu fiecare clipă din viață. Și să te bucuri cântând cuvintele psalmistului: „Că Tu ești așteptarea mea, Doamne...”.