Cafeaua nu creşte nivelul tensiunii arteriale
Potrivit unui studiu recent al cercetătorilor americani, consumul a mai mult de trei ceşti de cafea pe zi nu cresc semnificativ probabilitatea de a dezvolta hipertonie. Efectul este acelaşi ca şi după 1-2 ceşti de cafea.
Cercetătorii au ajuns la această concluzie după analiza câtorva sute de lucrări ştiinţifice care conţineau informaţii despre obiceiul de a bea cafea cu regularitate în cazul a 170.000 de americani, în decurs de 33 de ani.
Obiectul curiozităţii lor a fost în primul rând cantitatea de cafea consumată pe zi de către aceşti voluntari. În ciuda rezultatelor studiului, oamenii de ştiinţă consideră că există totuşi o anume relaţie de cauzalitate între cafea şi tensiunea arterială, determinată de particularităţile fiecărui individ, de fondul genetic şi de ereditate.
Prin urmare, unele persoane s-ar putea simţi rău chiar şi după o singură ceaşcă de cafea. "Dacă un om bea 12 ceşti de cafea pe zi este normal ca el să nu doarmă noaptea, iar acest din urmă factor este tocmai cel responsabil de hipertensiune", explică unul dintre autorii studiului.
Sughițul – interviu cu dr. Nicoleta Dimitriu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro