Nimic nu este fără de rânduială, nici nehotărât în cele ce sunt, adică în făpturi, ci toate poartă şi arată în ele semnele şi urmele înţelepciunii Ziditorului.

Iarăşi să ne gândim, cât de recunoscător este câinele şi către prietenie ţiitor de minte? De cuvântare cu adevărat este lipsit câinele, dar întocmai înţelepţilor lumii acesteia, cum ei se îndeletnicesc cu silogismele lor, întru acelea câinele se arată de la fire învăţat. Că urma piciorului fiarei cercetând-o câinele, când ar fi aflat-o cum că în multe părţi se desparte şi se împarte, numai nu sloboade glas să ne arate zicând: „Uite pe aici şi pe aici a trecut fiara şi în această parte a apucat”, şi aşa prin lepădarea cărărilor celor mincinoase pe cea adevărată o arată.

Dar ce zic de cărarea fiarelor, căci câinele şi cărările oamenilor străini şi tâlhari foarte adesea le descoperă celor ce sunt în pagubă, după cum aceasta o ştiu cei ce se îndeletnicesc cu descoperirea furilor, iar ţinerea de minte pentru facerea de bine al acestui animal, pe care din nemulţumitori, pentru facerea de bine, nu ruşinează? Fiindcă unii din câini se pomenesc că au murit pentru stăpânul lor.

Încă se cade a ne minuna cum câinele se face lui şi doctor la durerea de cap şi de stomac, păscând iarba ce se zice troscot şi aşa, prin învăţătura cea neînvăţată a firii sale, pe cele ce îi sunt de folos le paşte!

(Părintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Roman, 1996, p. 78-88)