Calea cea strâmtă duce la mântuire
Aşadar, Iisus ne cheamă la Sine pe poarta cea strâmtă a renunţărilor de toate felurile: de la mâncare multă, de la fumat, de la bătaie, de la băutură şi desfrânare, de la ură şi mânie, de la mândrie şi lene, de la făţărnicie; renunţare hotărâtă de la toate păcatele mari şi mici, împotriva Duhului Sfânt sau strigătoare la Cer, pe care, cu mic cu mare, mai puţin sau mai mult ne învăluie viaţa noastră.
„Vreţi să interpretaţi învăţătura lui Iisus potrivit căreia e largă poarta şi lată calea ce duce la pieire şi strâmtă poarta şi îngustă calea ce duce la viaţă?
Învăţătura lui Iisus este cuprinsă în Sfintele Evanghelii şi versetul de mai sus este din Predica de pe Munte, cuprins în Sfântul Evanghelist Matei, cap.7, 13-14. Intraţi pe poarta cea strâmtă! este un imperativ, o poruncă adresată nouă tuturor oamenilor de pe faţa pământului. Se vede limpede că şi pe vremea lui Iisus Hristos existau îndoieli şi neştiinţă în privinţa drumului ce duce la mântuire. Chemarea lui Iisus este limpede, de a intra pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Se ştie că fiecare dintre noi avem această aplecare de a merge în voia soartei, adică dimpreună cu valul secularizat. Poarta largă, voia noastră liberă, largă, prin care intră într-un iureş accelerat toate gunoaiele lumii şi calea lată, adică drumul primejdios pe care, din nefericire, apucăm din tinereţile noastre şi până la bătrâneţe. Istoria spirituală a lumii ne stă mărturie neclintită şi azi, mai mult ca oricând, având noian de ispite care vin cu viteză asupra noastră prin toată mass-media şi nu numai. Este un semn apocaliptic! Ca alternativă la poarta largă şi calea lată vine chemarea imperativă: Intraţi pe poarta cea strâmtă!, căci strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află”. Aşadar, Iisus ne cheamă la Sine pe poarta cea strâmtă a renunţărilor de toate felurile: de la mâncare multă, de la fumat, de la bătaie, de la băutură şi desfrânare, de la ură şi mânie, de la mândrie şi lene, de la făţărnicie; renunţare hotărâtă de la toate păcatele mari şi mici, împotriva Duhului Sfânt sau strigătoare la Cer, pe care, cu mic cu mare, mai puţin sau mai mult ne învăluie viaţa noastră. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne, Te rugăm, să aflăm poarta strâmtă care ne duce întru Împărăţia Ta!
(Calinic Argatu Episcopul Rgeșului și Muscelului, Traista cu stele, Editura Episcopiei Argeșului și Muscelului, p. 38-40)
