Să avem credință în Sfinții noștri, în Hristos și în Maica Domnului. S-o iubim mult pe Maica Domnului, ca să ne dea bucuria Fiului ei. Să se înrădăcineze bucuria lui Hristos în sufletul nostru, să prindă viață sufletul nostru cu dragostea lui Dumnezeu, iar nu cu discuțiile. Adică vorbim în deșert continuu, cuvintele se duc în văzduh, în coșul de gunoi; toate se pierd în aer.

Diavolul ne fură timpul mântuirii noastre, ne fură și minutul, ne fură zilele noastre, însă noi nădăjduim că vom scoate ceva de la unul și de la altul. Nimic nu scoți, suflețelul meu, nimic, dacă nu „iubești pe Dumnezeul tău din tot sufletul tău și din tot cugetul tău și din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți”, și dacă nu înveți ce înseamnă „nu judecați, ca să nu fiți judecați”. Dacă vom ține aceste două porunci, vom merge cu toții la Hristos; „cu opinci” vom merge în Rai. Pe acestea le-au păzit Părinții și s-au rugat ca Evanghelia să se întipărească în sufletul lor, ca s-o poată trăi. Dar noi trăim în nepăsare și trec cei mai frumoși ani, trec cele mai frumoase zile, trec cele mai frumoase clipe ale noastre. Chiar și acestea le pierdem din mâinile noastre. Ni le fură diavolul și își bate joc de noi. Da, ne ia cele mai frumoase zile, cele mai frumoase măreții, ne fură Raiul.

(Stareța Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, Editura Evanghelismos, p. 169)