Având gândurile Domnului Hristos, la care se pot adăuga şi gândurile sfinţilor Apostoli, şi gândurile Maicii Domnului, în măsura în care le cunoaştem, şi gândurile sfinţilor părinţi, şi gândurile de la sfintele slujbe, care toate sunt mijloace de înălţare a minţii noastre mai presus de lumea aceasta, trebuie să avem şi simţirea care a arătat-o Domnul nostru Iisus Hristos  şi de care pomeneşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni, unde zice: „Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesupt. Şi să mărturiseacă toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filipeni 2, 5-11).

E calea coborârii şi calea înălţării, calea înălţării prin coborâre, calea înălţării prin smerenie. Avem simţirea Domnului Hristos dacă ne scufundăm şi noi în smerenie, ca prin smerenie apoi să ne ridice Mântuitorul acolo unde este El întru mărire. Să avem în noi voirea Domnului Hristos, aceasta înseamnă să fim mai presus de lume, voire despre care Domnul Hristos a spus: „M-am coborât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38), sau când în grădina Ghetsimani, întru smerenie rugându-Se Tatălui i-a zis: „nu voia Mea, ci voia Ta să se-mplinească” (Matei 26, 39).

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 155-156)