Povestit-a oarecine din Părinți despre un scolastic din Theopolis („Cetatea lui Dumnezeu”. Alt nume al Antiohiei, nu­mit așa după reconstrucția cetății de către Justinian. Aceasta a fost devastată de perși în 540) care stă­ruia la un zăvorât (zăvorâții erau acei monahi care se închideau în chi­liile lor, de unde nu mai ieșeau niciodată. Aceștia primeau hrană printr-o ferestruică), pe care-l ruga să-l pri­mească și să-l facă călugăr.

Și i-a zis bătrânul: „Du-te de vinde averile tale și le dă săraci­lor, după porunca lui Dumnezeu, și atunci, venind, te voi primi”. Iar acela, ducându-se și făcând precum i s-a poruncit, s-a întors; și ia­răși i-a zis lui bătrânul: „Și această poruncă ai a o păzi: să nu grăiești!”. Iar el s-a făgăduit. Și așa a făcut cinci ani și n-a grăit. Iar cei ce-l cu­noșteau au început să-l slăvească. Și, aflând bătrânul de aceasta, i-a zis lui: „Aici nu te fo­losești, drept aceea te voi trimite în viața de obște în Egipt”. Și l-a trimis. Iar ducându-se el, nu i-a spus să grăiască sau să nu grăiască; iar el, păzind porunca, a petrecut negrăind.

Iar starețul care l-a primit pe dânsul, vrând a-l ispiti prin cercare de este cu adevărat mut, l-a trimis pe dânsul cu o sarcină întru puhoirea (în acea vreme, Nilul – căci despre el e vorba – era pe cale să se reverse) râului, ca astfel, întorcându-se, să se vadă silit să zică că n-a putut trece. Iar el, ducându-se la râu, a plecat genunchii și, iată, a venit un crocodil, și l-a purtat pe el, și l-a dus de cealaltă parte. Iar starețul a trimis un fra­te în urma lui ca să vadă ce face, care, văzând ceea ce s-a făcut, întorcându-se, a zis starețu­lui și fraților; și, auzind toți, s-au spăimântat.

Iar după câtăva vreme, s-a întâmplat ca el să treacă din viață; și trimițând starețul către zăvorâtul care-l trimisese, i-a zis lui: „Deși cel pe care l-ai trimis era mut, el era înger al lui Dumnezeu”. Dar mai pe urmă zăvorâtul i-a răspuns: „Nu era mut din fire, ci, păzind porunca pe care din început i-am dat-o lui, pentru aceasta a petrecut mut”. Și, auzind, s-au minunat și au slăvit pe Dumnezeu.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 177)