Campania „Din suflet pentru suflețele”, la final

Episcopia Caransebeşului

Campania „Din suflet pentru suflețele”, la final

Joi, 21 noiembrie, la Grădinița P.P. 1 din Oravița, a avut loc festivitatea de încheiere a campaniei „Din suflet pentru suflețele” derulată în perioada septembrie – noiembrie 2013.

Proiectul caritabil a avut drept scop strângerea de fonduri pentru utilarea grădiniței din localitate cu mobilier, geamuri termopan și instalație de încălzire și a fost derulat la inițiativa Asocițaiei „Sf. Ecaterina” Oraviţa, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Oravița, precum și cu conducerile mai multor instituții de învățământ din oraș.

În cadrul campaniei au fost derulate mai multe acțiuni caritabile printre care amintim: o expoziție de artă gastronomică, un spectacolul artistic susținut de copiii și tinerii din centrele de tineret și voluntariat ale Episcopiei Caransebeșului, trei carnavaluri și baluri susținute de diverse organizații de tineret și ale societății civile din Oravița. În urma acestor acțiuni s-a reușit achiziționare de pătuțuri și mobilier specific programului prelungit, montarea de geamuri termopan și uși noi, precum și achiziționarea unei importante de bani cu care urmează să se monteze centrala termică pentru toată grădinița.

Momentul festiv care a marcat încheierea campaniei a debutat cu organizarea unor activități artistice în centre de creație în cadrul cărora, copii și adulți deopotrivă, au confecționat decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă. În partea a doua, principalii actori implicați în campanie au vizionat un material despre momentele relevante din cadrul campaniei și s-au formulat concluziile acțiunilor derulate pe parcursul celor trei luni.

Au participat reprezentanți ai autorităților publice locale – în frunte cu primarul Oraviței, domnul Dumitru Ursu, președintele Asociației „Sf. Ecaterina” părintele Gelu Moldovan, reprezentanți ai principalelor instituții de învățământ din oraș, cadre didactice, precum și numeroși părinți ai copiilor. Din partea Episcopiei Caransebeșului a participat părintele Mihai Ciucur – inspector social și pentru activitățile cu tinerii, care, în cuvântul de final, a evidențiat nevoia de unitate pentru binele generației de mâine și a subliniat rolul activ pe care Biserica îl are în comunitate, exemplificând în acest sens implicarea deosebită a Asociației „Sf. Ecaterina”, condusă de un preot, în viața comunității din Oravița.

(Sursa: episcopiacaransebesului.ro)