Curăţindu-se prin botez şi nefiind spurcat de păcatele cele cu voie, sufletul de prunc este prin nevinovăţia, simplitatea, nerăutatea sa, înrudit cumva cu firea îngerilor, şi ca atare nu numai că nu pune piedici apropierii îngerului păzitor, ci poate că o şi atrage. Copilul este îmbrăcat în trup subţire şi slab, şi poate că din această pricină lumea duhovnicească îl vede mai repede, iar el o vede mai repede pe ea. Şi cine trimite îngerii la pruncii omeneşti, dacă nu Însuşi Făcătorul îngerilor şi oamenilor?

Gândiţi-vă: Cerul se pune în mişcare ca să păzească pe pământ viaţa sau neprihănirea unui prunc, şi cu toate astea sunt unii care ascultă fără compătimire cum strigă un prunc pe genunchii sărăciei, care privesc cum cresc proprii lor copii fără să le dea mai multă atenţie decât ierbii care creşte pe câmp?

(Sfântul Filaret al Moscovei, Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 43)