Sfaturile stareţului Paisie Athonitul

Este vrednică de pomenit discuţia stareţului cu un prieten de-al meu despre educaţia religioasă a copiilor. Voi pomeni doar momentele principale:

Părinte, astăzi există multe pericole şi ispite. Ne neliniştim în această privinţă, cu toate că ne străduim să-i ţinem pe copiii noştri cât mai aproape de Biserică.

Să nu vă faceţi griji pentru copiii care din pruncie au fost crescuţi în credinţă. Chiar dacă se va întâmpla ca ei să se îndepărteze puţin de Biseri­că din cauza ispitelor, mai târziu se vor întoarce în sânul ei negreşit. Ei sunt ca şi uşorii uşii, pe care dacă îi ungi cu ulei nu vor putrezi.

Părinte, cum credeţi, de la ce vârstă devin co­piii sensibili şi cum să procedăm noi, părinţii, ca să nu-i rănim cu exagerările noastre?

Să nu uităm că ei ne imită, începând chiar din pruncie. Acesta este momentul când trebuie să fim cât mai atenţi cu ei. Cum observăm ceva nelalocul lui, vom fi precauţi şi încet şi cu mare grijă vom în­cerca să îndepărtăm această situaţie.

Deseori se întâmplă ca ei să refuze să participe la diferite obiceiuri religioase.

Când observăm că ceva nu este în regulă, tre­buie să găsim pricina. Poate chiar voi să fiţi aceia care să le dea un exemplu rău sau poate că de vină sunt anumite imagini nepermise, fapte rele sau cu­vinte urâte auzite de ei. În orice caz, le vom da noi exemplu, sub chipul laptelui şi nu al mâncării vechi şi stricate. Niciodată nu le vom impune sau porunci ceva, ci vom fi noi un exemplu pentru ei.

Dacă un copil se face vinovat de o faptă rea, se permite pedeapsa corporală?

Pe cât putem, o vom evita. Chiar dacă se în­tâmplă uneori, nu vom face din aceasta un obicei. Copilului i se vor aplica astfel de pedepse care să-l facă să înţeleagă de ce este pedepsit. Numai în acest caz pedeapsa va aduce folos.

Cu toate că încercăm să împlinim toate aces­tea, copiii devin uneori de necontrolat şi întrec ori­ce măsură, încât nici nu ştim ce să facem cu ei.

Din când în când vom lăsa totul în mâinile lui Hristos, ca El singur să facă ordine. Să nu credem că vom fi în stare să ne descurcăm singuri.

Părinte, dacă un copil merge la biserică, dar de la o anumită vârstă începe să se schimbe şi fuge de biserică, ce atitudine să luăm?

Să fim răbdători. Vom interveni numai dacă se va întâmpla ceva mai grav. Dar să fim atenţi ca el să nu se împietrească şi să nu se întâmple ceva şi mai grav.

Când un copil se leagă cu băieţi răi şi pleacă de acasă, fără ca încă să dobândească ceva din ha­rul lui Dumnezeu, există vreo speranţă ca el să se întoarcă?

Dar a avut parte de iubire din partea familiei? Când în casă domneşte iubirea şi copilul este în­conjurat de atenţie din partea casnicilor, chiar dacă el va pleca de acasă şi se va lega cu băieţi răi, într-o bună zi el va realiza că acolo nu există dragoste. El va observa că este înconjurat numai de persoane fă­ţarnice şi va reveni neapărat în sânul familiei. Dar dacă el va întâlni în familie doar duşmănie şi ură, inima lui se va împietri şi puţină nădejde este că se va întoarce acasă.

Dacă L-am cunoscut pe Hristos târziu, când copiii au crescut, ce să facem ca să-i îndreptăm pe calea lui Dumnezeu?

În această situaţie, va ajuta doar rugăciunea. Ne vom ruga lui Dumnezeu ca El să se milostivească de copiii noştri, care nu au nici o vină că au cres­cut în necredinţă. Vom recunoaşte responsabilita­tea noastră, ne vom smeri şi ne vom căi cu adevă­rat, şi Dumnezeu nu ne va lipsi de ajutorul Lui. El ne va arunca un colac de salvare.

(Pr. Evgheni Șestun, Familia ortodoxă –​ Sfaturi, cuvinte de învățătură, rugăciuni, Editura Sofia, București 2006, p. 113-115)