Răbdarea voastră trebuie să fie desăvârșită și să țină până la sfârșit. Și când este desăvârșită răbdarea? Atunci când creștinul poartă încercările nu numai cu răbdare, fără să se jeluiască, ci și cu bucurie, arătându-se recunoscător lui Dumnezeu pentru ceea ce îngăduie, oricât de greu ar fi, așa cum I-ar fi recunoscător pentru o mare binefacere. Credeți nezdruncinat – pentru că acesta este adevărul – că, suferind defăimarea cea nedreaptă, vă învredniciți să faceți parte din ceata martirilor. N-ar trebui să vă bucurați pentru aceasta? În caz contrar, lăsând inima voastră să fie stăpânită de tristețe și de necaz, pierdeți valoarea și folosul darului dumnezeiesc.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, Atena, 2004, p. 21)