Când soţii schimbă între ei inelele, ei îşi făgăduiesc unul altuia că dacă vreodată se va întâmpla ceva între ei, dacă vreodată va fi vreo ceartă sau chiar necredincioşie din partea unuia faţă de celălalt, vreo trădare, vreo înşelăciune, vreo nedreptate, dar acela se va întoarce, nu i se va face nici o mustrare. Fiindcă se va întoarce şi va spune: „lată, am venit: poţi să mă primeşti, sau inima ta s-a răcit, sau iubirea ta pentru mine e deja moartă?" Şi răspunsul va fi: „Bineînţeles, vino, bineînţeles, te iubesc aşa cum te-am iubit şi înainte! Iubirea mea sălta de bucurie cândva; când ai plecat, iubirea mea s-a făcut durere arzătoare, aşteptare, mâhnire - iar acum iubirea mea s-a făcut iarăşi bucurie triumfătoare, mai luminoasă, mai adâncă, mai triumfătoare şi mai sigură decât înainte ca tu să pleci..."

Aşadar, făcând schimb de inele, soţii îşi dau atât făgăduinţa credincioşiei, cât şi a încrederii reciproce - încredere care merge mult mai departe decât orice trădare şi orice ceartă. Şi lucrul acesta este atât de minunat!

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 26)