(Mt. 25, 44) Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?

Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat? O, neclintita neascultare a păcătoșilor! Cine nu-și dă seamă că fiecare rău pe care-l facem nu este făcut pentru că suntem coruptibili, ci pentru că voința noastră este rea? Pe scurt, trupul supus păcatului va muri, însă răutatea va exista mai departe.

Oare n-au auzit ei pe Domnul spunându-le drepților: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Ei ar fi trebuit să înțeleagă că ceea ce ei nu au reușit să facă oamenilor, n-au reușit să-i facă nici lui Hristos. Chiar dacă aud, rămân neclintiți, iar cei care înțeleg se prefac că nu înțeleg. Știu că vor sta la judecată dar tot continuă să păcătuiască.

Același lucru se aplică și învățătorilor răi… care nu îmbracă pe cel gol, nici nu-l învață dreptatea, nici nu-l botează în Hristos; care nu au primit pe străini în lume prin cuvânt și nici nu i-au adus în casa Bisericii, prin credință; care nu au vindecat pe cei bolnavi cu cuvintele lor și care nu au condus afară prin pocăință pe cei ce se aflau în temnița necinstirii.

Dacă este păcat să nu oferi trupurilor cele materiale, trupuri care nu pot viețui veșnic, chiar și primind aceste lucruri, puteți oare să vă imaginați ce nelegiuire este să nu oferi cele spirituale sufletelor care sunt în pericol și ar putea trăi veșnic numai dacă li s-ar oferi aceste lucruri duhovnicești? Pentru că sufletul este mai de preț decât trupul, este mai mare păcat să nu faci milostenie cu sufletele tulburate, decât să nu faci milostenie cu trupurile aflate în nevoie.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 54, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)