În Capitală a început pelerinajul la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

Arhiepiscopia Bucureştilor

În Capitală a început pelerinajul la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

În această dimineață de 20 octombrie au debutat evenimentele duhovnicești dedicate sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorului Bucureștilor.

La ora 7.00 au fost scoase în pridvorul lăcașului de rugăciune, spre închinarea primilor pelerini, raclele care adăpostesc moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie. În acest an, pelerinajul se desfășoară în perioada 20-28 octombrie și va cuprinde un amplu program liturgic.                 

Primii pelerini și închinători așteptau deja pe esplanadă, iar alții urcau pe Colina Bucuriei în pas vioi, antrenați de răcoarea dimineții de toamnă, dar și de bucuria reîntâlnirii cu sfinții. Printre închinători s-au numărat și voluntarii din grupul „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.    

Până joi, 24 octombrie, în fiecare dimineață și seară vor fi săvârșite în Catedrala Patriarhală Sfânta Liturghie și slujba Privegherii, și, începând de vineri seară, și la Altarul de vară din vecinătate.

Anul acesta, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, pelerinii vor putea cinsti și moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr, care vor fi aduse din Cipru și vor fi așezate spre închinarea credincioșilor joi, 24 octombrie, în „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Patriarhiei după Procesiunea „Calea Sfinților”, care va avea loc începând cu ora 12.00.

Citește despre: