Care sunt lucrurile esențiale pe care ar trebui să le facem pentru noi? Care sunt lucrurile esențiale și urgente pe care ar trebui să le facem pentru aproapele și cum să ne apropiem mai repede și mai ușor de Dumnezeu și de inima aproapelui?

Interviu

Care sunt lucrurile esențiale pe care ar trebui să le facem pentru noi? Care sunt lucrurile esențiale și urgente pe care ar trebui să le facem pentru aproapele și cum să ne apropiem mai repede și mai ușor de Dumnezeu și de inima aproapelui?

Cel mai urgent lucru e să conștientizăm că suntem vii și că viața este un dar dumnezeiesc. Respir. Mișc. Ce minune că mișc mâna! Să ne spună surioara noastră care pătimește și se teme că mâine s-ar putea să nu mai miște mâna. Ce miracol e să miști mâna!

Care sunt lucrurile esențiale pe care ar trebui să le facem pentru noi? Care sunt lucrurile esențiale și urgente pe care ar trebui să le facem pentru aproapele și cum să ne apropiem mai repede și mai ușor de Dumnezeu și de inima aproapelui?

Maica Siluana: Da, cel mai urgent lucru e să conștientizăm că suntem vii și că viața este un dar dumnezeiesc. Respir. Mișc. Ce minune că mișc mâna! Să ne spună surioara noastră care pătimește și se teme că mâine s-ar putea să nu mai miște mâna. Ce miracol e să miști mâna!

Cel mai urgent e să zic: „Doamne, Îți mulțumesc, că iată, pot să ridic mâna și să fac multe lucruri. Pot să-mi ridic mâna și să-mi mângâi copilul pe creștet!”. Asta este urgent. Să onorăm darul vieții pe care l-a făcut Dumnezeu unui om și să-I mulțumim.

Vin oameni necăjiți la mine, femei necăjite cu multe probleme și eu le zic: „Uite, luăm o foaie de hârtie, și o împărțim în două, așa, pe de-a lungul. Și să scrii în partea din stânga ce necazuri și motive să fii supărată și, pe partea din dreapta, ce bucurii și ce motive ai să-I mulțumești lui Dumnezeu.”. Toată lumea constată, cu uimire, că sunt mai multe în partea dreaptă! Numai că nu ne gândim la ele! Asta să facem cel mai urgent: să mulțumim lui Dumnezeu pentru ce avem, pentru că suntem.

Apoi, să pornim la drum către inima noastră. Inima noastră este departe de noi. Sau noi suntem departe de ea. Noi trăim la periferia minții și simțirii nostre! În mahalalele lor! Sentimentele pe care le avem nu sunt ale noastre, sunt induse de imaginile din afară. Am văzut oameni care plâng la telenovele și nu plâng de milă că nu știu ce rost are viața și nu știu ce au de făcut. Nu se preocupă de asta. Trebuie să ajungem la inima noastră, acolo unde ne duce necazul. Ați văzut că atunci când suntem necăjiți suntem sensibili, suntem mai delicați? La marea bucurie și la marele necaz ajungem la inimă! Ei, ca să ajungem la inima noastră trebuie să zicem cât mai des Doamne miluiește și să urmărim unde se duce Doamne miluiește acesta. Să urmărim minunea din noi care este respirația. Respirăm. Știți că această respirație repetă gestul acela de la început al lui Dumnezeu? „A suflat suflare de viață în nările noastre.” Când inspirăm, acea suflare intră în noi. Când expirăm, murim. Și El iarăși ne dă viață. Până într-o zi în care nu mai inspirăm. Și atunci, ne-a luat în brațe. Să conștientizăm că viața este un miracol.

Apoi să conștientizăm că aproapele este icoana vie a lui Dumnezeu! Slavă Domnului, toți care suntem aici, cinstim sfintele icoane, dar vai nouă, că nu cinstim icoana aproapelui. Să nu ne lăsăm purtați de aparențe. Citiți Sfânta Evanghelie și vedeți cum Mântuitorul se apropia de orice om! De fiecare! Nu disprețuia pe nimeni. Când se întâlnește cu Samarineanca la fântână, nu zice: „Desfrânata asta, cinci bărbați a avut, ce să-i fac Eu acum?”. Nu? Nu. Ci simte că ea era însetată de iubire, că ea căuta iubirea la modul absolut! Ceea ce a și dovedit cu viața ei în continuare, devenind Sfânta Fotini! Și Domnul n-a judecat-o, ci i-a spus Taina apei celei Vii și ea a dobândit-o! Să încercăm să vedem sub aparențe și Dumnezeu ne va învață mai mult!

Dar, cel mai urgent e să mergem la Biserică. Pentru că acolo este apa cea vie, acolo se dă Dumnezeu. Și să mergem și să nu ne lăsăm până nu obținem pâinea care este Pâinea vieții, până nu obținem Viața, care este Sfânta Împărtășanie! Zice câte cineva: „Păi, ce să fac? Sunt oprită douăzeci de ani, de la Sfânta Împărtășanie.”. „Când te-a oprit?” „Acum doi ani.” „Și de atunci ai mai fost la Spovedanie?” „Nu…” A, dacă aștepți să treacă perioada aceea fără să te mai spovedești, nu se va schimba nimic și iarăși ai să cazi! Dar ia să te duci și să zici: „Părinte, au trecut două luni. Mai am 19 ani și 10 luni…, vă rog, ajutați-mă!”, să vezi atunci că Părintele simte dorul și durerea ta și nu te mai oprește. Nu te mai oprește pentru că are un catastif acolo, ci pentru că simte dorul tău de Dumnezeu, dorul tău de a te îndrepta către Dumnezeu și a te îndepărta de viața cea moartă.

Așadar, urgent este să ne onorăm viața și să mergem s-o hrănim cu Viață și Bucurie la Izvorul ei!