„Carpe diem“ sau, în traducere aproximativă, „ajunge zilei răutatea ei“. Dacă nu învățăm să prețuim clipa pe care o avem acum nu vom putea să ne prețuim viața. Pentru că toată viața noastră este concentrată în clipa prezentă.

Este mult mai important să facem ceea ce putem decât să facem planuri pentru lucruri care cel mai probabil nu vor ajunge niciodată să fie puse în practică. Omul care nu-și plănuiește drumul înainte de a călca pe el, este neînțelept. Iar omul care pierde timpul făcând planuri și uitând să trăiască clipa prezentă, este nebun pentru că-și irosește viața. Că la ce i-ar folosi cuiva să conceapă planuri aproape de perfecțiune dacă nu ar și începe lucrarea? Și ce moment mai bun există pentru a începe o lucrare dacă nu chiar clipa prezentă? Oare să stau să mă gândesc cum mă voi ruga și cum voi posti când va veni vremea? Dar vremea de acum ce are?

Trecutul aparține amintirilor, ziua de mâine urmează să vină și o vom vedea când va deveni prezent. Singurul lucru pe care-l avem cu adevărat este clipa prezentă. Ceea ce vrem să facem în viață, să facem acum. Amânarea duce la și mai multă amânare și în cele din urmă nu ne trezim că nu mai avem nici ce să amânăm, nici când. Pentru că, oricât de mult ne-am dori, viața omului pe pământ are limite. Avem un anumit timp în care să facem orice vrem, să lucrăm și să construim ce ne place nouă. Iar la urmă se va vedea ce am făcut în tot acest timp.

De multe ori ne cufundăm în griji și ne gândim „voi vedea Parisul după ce vor crește copiii, după ce ies la pensie, când voi avea mai mult timp liber“. Uităm însă că odată cu pensionarea vine lipsa mare de bani și nevoia de multe medicamente. Ne facem planuri pentru o viața alternativă pe care ne-am dori să o trăim în timp ce viața noastră devine un strigăt mut de disperare și de frustrări. Alergăm să adunăm suficient de mult încât să putem concura și să ne putem compara cu cei de lângă noi fără să punem la socoteală faptul că fericirea, bucuria de a trăi, nu este ceva cuantificabil. Un om care trăiește bucurându-se de viață și mulțumind pentru ceea ce are, împlinește scriptura. Nu am fost puși pe acest pământ ca să fim nefericiți. Avem poruncă să ne bucurăm pururea. Iar acest „pururea“ înseamnă „acum“.

Sunt mulți care pricep aceste cuvinte latinești ca pe un îndemn la frivolitate. Dar cei care se obosesc să vadă rostul cu care au fost spuse, vor pricepe că este vorba de a te bucura și de a folosi la maxim clipa prezentă iar nu de a trăi în nebăgare de seamă.

Cel care învață să trăiască clipa prezentă învață de fapt să trăiască veșnicia. Pentru că veșnicia este un continuu prezent. „Carpe diem“ a spus Horațiu înainte de întruparea Mântuitorului și a dat, la fel ca și alți filosofi precreștini, o lecție pentru toată lumea. „Dacă trăiești prezentul, repari trecutul și câștigi viitorul“ spune părintele Arsenie Papacioc întărind cuvintele spuse cu două mii de ani înainte. „Ajunge zilei răutatea ei“.