„Casa Maicii Domnului din Loreto” – loc de pelerinaj și rugăciune
Cu ocazia apropierii praznicului „Bunei Vestiri”, „Casa Maicii Domnului din Loreto” devine un important loc de pelerinaj. Astfel, sâmbătă, 18 martie, preoții și credincioșii din Protopopiatul Umbria – Marche împreună cu arhimandritul Atanasie, vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, vor merge la Loreto pentru a înălța rugăciuni Mântuitorului Hristos și Maicii Domnului.
„De câțiva ani buni, preoții și credincioșii din protopopiatul nostru și nu numai, mergem în apropierea sărbătorii Bunei Vestiri la Loreto pentru a ne ruga. Astfel, mâine, începând cu ora 9.30 vom săvârși Sfânta Liturghie, după care vom merge în Casa Maicii Domnului, unde vom sluji Acatistul Bunei Vestiri, mulțumind astfel Domnului pentru binefacerile primite”, a spus părintele Ionuț Radu, Protopop misionar de Umbria – Marche.
Loreto este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Italia. Aceasta deoarece aici se află casa în care Maica Domnului a trăit şi a primit vestea Arhanghelului Gavriil. Mai exact este vorba de trei pereţi ai unei încăperi, care au fost transportaţi în secolul al XIII-lea din Nazaret la Loreto. În ceea ce privește datele istorice, știm faptul că în anul 1291 cruciaţii fiind învinşi au fost nevoiți să părăsească Locurile Sfinte. În acest nou context, nefavorabil creștinilor, pentru a fi ferită de distrugere, casa Maicii Domnului a fost transportată mai întâi în Iliria (Croația de astăzi) şi apoi în ţinutul Recanati (lângă Loreto), ca apoi să fie stabilită pe colina cu lauri (de aici numele lauretum, iar mai apoi Loreto). Tradiția spune că acest edificiu a fost adus la Loreto chiar de către îngeri. Casa Maicii Domnului este astăzi adăpostită într-un edificiu, realizat din marmură, o capodoperă a artei.