Taina cununiei este o expresie bisericească cu o rezonanţă frumoasă şi constantă.

Două cuvinte par să ofere acea siguranţă mult dorită, pe care fiecare dintre noi speră să o găsească cândva. Trebuie să înţelegi, însă, că precum încuietoarea de siguranţă, aşa şi siguranţa în căsătorie are două locuri unde primeşte cheie. Fiecăruia dintre cei doi soţi îi revine o cheie şi, depinde de el însuşi să o folosească cu înţelepciune. Cântecele dulci, care plac celor sentimentali, pot vorbi despre „al tău pentru totdeauna", „rămâi al meu, numai al meu”... Căsnicia, însă nu trăieşte în sunetul casetofoanelor, ci prin unirea treptată a doi oameni care permit unul altuia spaţiu liber pentru o evoluţie personală.

Totuşi, ca în oricare altă parte, şi în relaţiile conjugale există o discretă linie de demarcaţie. Întrucât căsătoria este legătura dintre două persoane diferite, nimeni n-ar putea spune, cu exactitate, unde se află această delicată „linie a libertăţii” în căsnicia sa. Sunt necesare încercări atente şi repetate, precum şi multă vigilenţă pentru a descoperi această linie.
În această perioadă mă preocupă problema unei tinere femei, Maria, care a avut o surpriză neplăcută cu puţin timp în urmă. Soţul ei, Anton, i-a spus într-o seară că doreşte să meargă singur la plimbare, fără să-i spună unde şi cum îşi va petrece seara. I-a spus-o cu mult calm, dându-i chiar ceva timp să se gândească. A fost ceva foarte dur pentru Maria. Se căsătoriseră cu doar şase luni înainte şi credea că „atunci când cineva se căsătoreşte, împarte cu celălalt fiecare gând al său”. Cu toate acestea, pentru că Maria era o femeie isteaţă, şi-a pus mintea la treabă pentru a găsi o soluţie la problema cu care se confrunta. Şi, cum stăteam noi de vorbă, a început să caute explicaţii în trecutul lui.

Aceasta este o modalitate corectă de a aborda o problemă atât de dureroasă. Ştim că, adeseori, ceilalţi se poartă ciudat cu noi, din motive nedeterminate de noi. Este posibil ca, aceste motive, să izvorască din depresii ale copilăriei, din ieşirea la suprafaţă a vreunui conflict interior vechi sau din încercarea de a soluţiona o problemă existentă cu mult înainte de a se cunoaşte cei doi soţi. O dragoste adevărată bazată pe înţelegere reciprocă oferă, adesea, o clarificare reciprocă a lucrurilor. Dacă poţi să-ţi opreşti lacrimile, poate vei reuşi să vezi ceea ce el nu vede. De aceea, când ești rănită sau afectată în vreun fel, încearcă să reacționei cu următoarea judecată: „Poate că ceea ce ni se întâmplă vine dintr-o problemă pe care el o are dinainte de a fi al mea; să vedem dacă nu cumva această situație se poate transforma într-un prilej pentru a dobândi împreună un plus de maturitate.” (...)

Să ne oprim la faptul că trebuie să învățăm a permite soțului să iasă uneori și singur. Acest lucru aduce un aer de schimbare în rutina de fiecare zi, un necesar refugiu de siguranță pe drumul care în cele din urmă îi aduce pe cei doi mai aproape. Cu acest duh, fiecare poate permite celuilalt să aibă preocupări sau să viziteze locuri care au o importanță specială numai pentru el, sau să aibă prieteni pe care să îi considere ca fiind numai ai lui. Aceste preocupări pot fi plictisitoare pentru tine, dar importante pentru celălalt. Sau invers. Desigur, există totdeauna pericolul să se exagereze, așa cum se întâmplă cu multe cupluri.

Oamenii maturi sunt totdeauna capabili să știe când trebuie să oprească îmbrățișările, pentru a se ocupa cu reîncărcarea propriilor baterii, fapt ce stă la baza oricărei legături reușite. (...) Nu veți putea niciodată să ajungeți în vârful înalt al legăturii desăvârșite, dacă nu vă veți acorda unul altuia libertatea de care este nevoie pentru a menține și dezvolta, în fiecare, „integritatea sfântă” pe care o poartă oricine în sine din naștere. Iată, așadar, ce vrea să însemne „Taina căsătoriei”. Doi oameni care cresc necontenit ca persoane și ca pereche, până ce ajung la scopul lor comun.

(Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei, Editura Bizantină, Bucureşti, p. 21-22, 24-25)

Îți mai recomadăm și: Încrederea reciprocă, ingredient important într-o relație de durată (I)

De la dominare la respect și acceptare în relația de cuplu​