Cât de sus se pot înălța rugăciunile noastre?

Deschizându-şi aripile rugăciunii, oamenii ies din deşertăciunile veacului acestuia, se înalţă deasupra tuturor ticăloşiilor lumeşti şi se suie, înălţându-se pe scara cerească a virtuţilor creştineşti, sus, sus, în slăvile cereşti, unde lumea, cu deşertăciunile şi cursele ei, nu-i mai poate ajunge, nici stânjeni.

Unii oameni sunt ca vulturul. Aceştia se roagă lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr. Aceştia se roagă cu putere. Aceştia, desfăcându-şi aripile lor, se desprind cu totul de pământ, de deşertăciunile lumeşti, şi se înalţă sus, sus în slăvile cereşti, până înaintea scaunului Dumnezeirii. Acestora le place zborul înălţător al rugăciunilor puternice, făcute în Duh şi în adevăr.

Adeseori, deschizându-şi aripile rugăciunii, ies din deşertăciunile veacului acestuia, se înalţă deasupra tuturor ticăloşiilor lumeşti şi se suie, înălţându-se pe scara cerească a virtuţilor creştineşti, sus, sus, în slăvile cereşti, unde lumea, cu deşertăciunile şi cursele ei, nu-i mai poate ajunge, nici stânjeni.

Să socotim bine, fiecare dintre noi, ce fel de zbor avem în rugăciunile noastre? Înţelepciunea bătrânilor ne sfătuieşte să ne rugăm bine în toată vremea şi locul, zicând: „Roagă-te lui Dumnezeu şi munceşte tot mereu. Rugăciunea rău făcută niciodată nu ajută”.

(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 47)

De la același autor

Ultimele din categorie